“Cum a devenit Isus un Cristos”

Obișnuiesc să citesc mai multe cărți în acealași timp, iar la capitolul lectură “în curs” se află și Noul Testament.  Aceasta fiindcă  există un dezechilibru între obiceiurile practicate în religia ortodoxă și mesajul Evangheliilor.  Nu voi insista asupra aspectului. Ca idee, tocmai au trecut Rusaliile, oricine a făcut împărțeală a putut vedea campionatul de tipul cine are cea mai lucioasă cană din cimitir.

De la început mi-am pus problema ce a făcut Isus din copilărie până a început seria de miracole și vindecări, în perioada adultă. Când am  ajuns la  Evanghelia după Ioan, La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul,   mi-a dat un imbold să caut mai mult.

Așa am ajuns pe youtube la filmul “Cum a devenit Isus un Cristos”, tradus chiar foarte bine de o doamna, Lia Voinea.  Este lung filmul, dar aduce și o altă opinie, care mi se mai aproape de ce ceea ce simt că ar trebui să reprezinte umanitatea.

Nu voi comenta sau descrie mesajul acestuia pentru a nu vă influența, trebuie să îl cerneți prin propriile filtre de credință. Au fost lucruri pe care le-am aprobat, altele asupra cărora nu mă pot pronunța până nu citesc mai mult și am avut, la rândul meu, lucruri cu care nu am fost întru totul de acord.

Mă voi rezuma doar să comentez doar o parte dintre cele din urmă.  Urmăriți-l chiar dacă nu sunteți de acord. Poate fi doar o altă opinie și atât.

Unele obiecţii asupra “Cum a devenit Isus un Cristos”

Exista afirmaţii pe care unii dintre voi le-ar putea considera inexacte, în masura în care inclusiv eu le-am putut detecta astfel. Nu îl contrazic pe Micea Ledwith,  încerc sa argumentez pentru cei care ar sari ca arşi împotriva autorului documentarului.

Invocarea fizicii cuantice pentru a obţine ce îți dorești

Intr-o oarecare logică pot ajunge la ceea ce Micea Ledwith afirma, mai exact  că prin fizica cuantică putem face posibil tot ce ne dorim intens, cu ardoare. De fapt, în măsura în care îmi explic eu lucrurile,  fizica, mecanica, cuantică operează cu probabilitatea apărută din dualitatea undă- materie  a particolelor şi  din faptul că observatorul influenţează dacă particula va fi undă sau materie.  

Cu alte cuvinte, repet- cum interpretez eu aceasta în termeni de ideaţie a visului împlinit?  Explicaţia mea simplistă, nu neapărat ştiinţifică: dacă vă uitaţi la cutia în care Schrodinger a ascuns pisica, voi influenţaţi dacă va trăi sau nu animalul.  În această logică, dacă tu gândești: pisica a murit, pisica a murit, posibil să fii co-autor la crimă !:) Invers, o ajuţi să trăiască şi tocmai aceasta ar abordarea în sensul iubirii si al gândirii pozitive. Bine, să se întâmple, gândirea pozitivă trebuie dublată de acţiune, de fapte,  nu degeaba se zice Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!

Sunt umanistă, dacă explicaţia nu este corectă, vă aştept cu argumente teoretice mai solide. De fapt, chiar vă invit să vă spuneţi părerea într-un limbaj civilizat. Oricum, mama nu are nicio vină!:)

La fel şi cu dorinţa intensă. Dacă vă uitaţi la ea ca realizabilă, ei bine, probabilitatea de a se materializa ceea ce vă doriţi creşte, plus că întreprindeţi tot felul de acţiuni care să facă lucrurile să meargă în sensul dorit. Aşadar, aşa ajung la faptul că afirmaţia  lui Micea Ledwith poate fi privită ca o extrapolare de la principiul de bază al gândirii pozitive.

Pentru cei care doresc să desfiinţeze opinia teologului irlandez, vor veni cu istorii legate de trecutul acestuia. Aici am două argumente: realitatea ne arată că se pot fabrica dosare, cu atât mai simplu este să lansezi zvonuri doar să decredibilizezi pe cineva. Al doilea argument, primul ca importanţă,  este că nimeni nu poate afirma că  Micea Ledwith nu a fost un teolog şi filosof documentat, iar el în această calitate vorbeşte.

Subiectivismul opiniei.

Isus este înţelepciunea dobândită,  nu martiriul pentru îmbânzirea unui Dumnezeu răzbunător

Toate opiniile sunt subiective, inclusiv a mea şi a celor care nu împărtăşesc această perere. Până la urmă avem toţi dreptul la opinie şi fiindcă suntem unici, în experienţă şi gândire, filtrăm informaţia prin sita proprie.

În ce priveşte subiectivismul, există descoperiri care au schimbat lumea  care cu siguraţă au plecat de la observaţie şi opinie personală.  Cum ar fi fost Newton fără măr în cap, cum ar fi fost lumea fără ca el să spună că există gravitaţie şi cât de combătut o fi fost în vremea lui de către cei apropiaţi, cine ştie?! Fiindcă scriem despre subiectivism, personal aprob mai degrabă ideea că Isus a fost un învăţat care a predicat iubirea şi înfrângerea fricii, decât pe o victimă, un martir. La fel de bine mă împac cu ideea că toţi suntem o bucată a Marii creaţii şi putem deveni la rândul nostru creatori, decât să cred că Dumnezeu este un ucigaş al creaţiei, cum s-a întâmplat cu Isus. Pe de altă parte, există o doză de bun simţ care ne arată, chiar şi în viaţa de zi de zi, că frica şi vinovăţia este o frână în evoluţie. De ce aş alege  drept model frica, răzbunarea şi vinovăţia? De ce aş alege exemplul martiriului inutil (dacă ne uităm în jur, veţi înţelege ce spun), în locul binelui?

O obiecţie personală. De ce acum?

În contextul în care discursul lui Micea Ledwith este despre curaj şi învăţătură, de ce a împărtăşit această opinie atât de târziu, de ce a trebuit să iasă sau să fie dat afară din sistem (ie biserică)? Sper că într-o zi, cumva, voi  găsi un răspus.

Ce nu am făcut înainte de a scrie aceste rânduri.

Nu am citit (Încă) Evanghelia după Toma şi  cartea lui Nicolas Notovici, „Viaţa Sfîntului Issa, cel mai bun dintre fiii oamenilor“. Aceasta fiindcă abia am găsit firul documentarelor.

Foarte posibil ca în acele scrieri să fi găsit un răspuns la  cele de mai sus de mai sus.

[wp_ad_camp_5]

[wp_ad_camp_1]

[wp_ad_camp_3]