Parerea mea despre feminitate si munca dupa doua zile cu Zonia
Nu sunt o fashionistă, dar două zile cu echipa Zonia îmi schimbă părerea despre haine si feminitate
Pentru cei care mă cunosc de aproape o să li se pară ciudat să vorbesc despre un brand care se ocupă exclusiv cu haine de damă trendy pentru că rochiile de ocazie Zonia nu au nicio treabă cu ținutele mele sport- casual. Eu, de fel, port o pereche de jeans, cămașă sau tricou și nelipsiții teniși. Eventual cască moto, mare cât mine. Cum am ajuns fan-ul brand-ului de fashion? Cunoscând echipa și vazând rochiile prizând viață prin oameni!
Poate e neortodox să-mi spun părerea despre Zonia, dar echipa merită
M-am hotărât să scriu părerea despre Zonia pentru că mi-a fost drag de întreaga echipă după ce am stat două zile alături de ei. Mi-a plăcut modul în care aceasta muncește, pentru că m-au primit în casă la propriu, pentru că am văzut oamenii făcând lucruri pur și simplu, chiar cu un zâmbet, pentru că am simțit dedicația pentru client, transparență în comunicare.
Apoi pentru că fiind acolo, alături de echipă, doar două zile am realizat că sunt eforturi umane și financiare care nu se văd, doar să se asigure că utilizatoarele, cliente Zonia, cumpără ce văd pe site în cel mai scurt timp și în cel mai prietenos mod. Pentru că au fost premiați la GPEC ani de-a rândul și au făcut-o doar să fie mai buni pentru clientele lor, nu să se laude. Nu am găsit niciun singur comunicat despre ei cât de tari ar fi că au câștigat premii. Scriu acest articol pentru că mi-a plăcut de ei.
Spun că e neortodox din două motive. Pe de o parte m-au primit la ei, iar eu încep să comentez, chiar și de bine. Al doilea motiv este pentru că totuși avem o colaborare. Asta e, totuși nu mă pot răbda!
Povestea mea cu Zonia – nu toate lucrurile sunt ce par
Am avut o colaborare anul trecut cu Zonia și, cumva, lucrurile îmi păreau incomplete. În mod greșit, la vremea aceea am gândit divergent: fie nu le place ce Doamne iartă-mă fac, fie nu îi mai interesează. Abia recent am văzut cât de prinși sunt și îmi confirmă încă o dată că lucrurile nu sunt ceea ce par.
La vremea respectivă îmi pusesem notificare de push pe desktop. Între timp am lăsat-o moale cu statul la birou, iar desktopul îl deschideam din an în Paști. Așa s-a întâmplat săptămânile trecute, am deschis computerul, am primit notificare și atunci am observat imaginile.
Rochiile erau prezentate outdoor, nu în studio și îmi era clar că erau fotografiate în Constanța. Evident, imaginile erau mult mai prietenoase prin culoare și mișcare. Și mai evident îmi era că rochiile din site sunt cele pe care clientele le comandă.
Sunt comentatoare directă de fel. Spun limpede, uneori din topor, ce nu îmi place. La fel de bine spun oamenilor ce îmi place. Așa că l-am felicitat pe Cosmin – inițiatorul și motorul Zonia- pentru ce fac.
Întâmplarea a făcut că în scurtă vreme Cosmin și Georgiana au venit în București, ne-am întâlnit și am stat de vorbă pe îndelete.Mi-a plăcut modul direct și transparent al lui Cosmin, modul în care Georgiana filtra informațiile. Așa am reluat colaborarea.
Am trimis o propunere, apoi pe a doua. Era sâmbătă dimineață și mă pregăteam să trimit a treia, dar îmi dădeam seama că văd lucrurile superficial din fața unui computer. Am scris un mail cu noi informații, propunând să merg la Mangalia să îi cunosc. Mi-a apărut gândul sabotor că aș fi agresivă și nu e cazul. Totuși am mai schimbat câteva replici pe chat cu Cosmin și m-a întrebat dacă nu ar fi ok să merg la Mangalia. Georgiana de alături îmi propunea să stau la ea. Răspuns câștigător: Da! Încă mai păstrez salvat mailul acela care îmi arată că lucrurile se întâmplă într-un fel anume când e dat să se întâmple.
A doua zi, duminică, mă porneam spre Mangalia.
După o după-amiază cu povești, am avut senzația că ne cunoaștem de când lumea
M-am întâlnit cu Georgiana undeva prin centru și am mers la ea. Mi-a spus să mă simt ca acasă și din relaxarea ei, am înțeles că nu e vorba despre politețe. Chiar așa m-am simțit până marți, când am plecat, datorită modului calm – prietenos de a fi al Georgianei.
Am ieșit în oraș, am lărgit gașca și am mers în Vamă. Am povestit diverse, de la firmă la povești de tot felul. Am întâlnit prietenii prietenilor lor, am schimbat un loc pe altul. Oamenii îi cunoști mai bine când se află în mediul lor și i-am simțit reali și faini. La final de zi, doar după câteva ore de povestiri simțeam că îi cunosc de când lumea.
O impresie greșită pe care mi-am schimbat-o într-o ședință foto cu echipa Zonia
A doua zi era ședință foto în Constanța. Recunosc că anterior îmi imaginam că nu e mare scofală să organizezi un shooting, dar de-a lungul zilei mi-am schimbat percepția, după cum mi-am schimbat și ideile asupra eforturilor depuse de foto modele sau despre hainele pe care le port.
Echipa Zonia – o gașcă relaxată și pusă pe treabă
Am ajuns la sediu dimineața. Mare parte a fetelor era acolo și fiecare își vedea de treabă, indiferent care era menirea acolo. Au avut o atitudine primitoare- relaxată, fără să simt suspiciunea sau atitudinea aia de hai sa ne prefacem că suntem mai ocupați de cât suntem (apropos, la Zonia chiar sunt!) pe care o mai au angajații când apare un personaj nou în zonă.
Am petrecut niște ore în hol și mi-am văzut de treaba mea, dar nu puteam să nu observ lucruri. Fetele de la suport client continuau să fie relaxate și chiar zâmbitoare. Nu am văzut niciuna ieșind din birou încruntată. Recunosc, pe mine jobul de client support m-ar fi făcut salată. La ele nu se vedea asta.
Apropos! Noua colectie de rochii Zonia e aici!
Am văzut-o pe Georgiana organizând shootingul și rezolvând chiar unele situații de criză, aș zice, fiindcă se tot se modifica modificarea. Am văzut cum L și I (nu dau nume dacă nu îmi dau acceptul) se auto-organizează pentru shooting. Fetele își văd de treabă cu stocuri, livrări și ce mai aveau de făcut. Fetele de la serviciu client abia le simt, fiind acolo pe treaba lor. L-am văzut pe Cosmin implicându-se, făcând drumuri, rezolvând tot felul chestii care apăreau. Toată lumea relaxată, dar nu în sensul de lentoare, ci în sensul real de atitudine. Părerea mea că sunt toți norocoși: Cosmin cu echipa și echipa cu Cosmin.
Cum mi-am schimbat percepția asupra modei într-o zi ploioasă alături de echipa Zonia
Ne-am pornit spre Constanța cu tot ce trebuie și mașinile pline. Pentru mine era o noutate, așa că așteptam cu interes ce se întâmplă. Recunosc plecasem cu tot cu un bagaj de idei fals create social. Între timp, de la distanță, se organizase machiaj și coafor pentru cele două foto modele, sincronizare cu Radu, fotograf specializat în fashion, după cum realizam mai târziu. Drumul aglomerat, așa cum îi șade bine oricărui traseu turistic din România în plin sezon, așa că toate lucrurile s-au precipitat după ce s-a eliberat.
O altă percepție asupra importanței foto modelelor și a fotografului în modă
Am luat și fetele, fotomodelele, când am ajuns în Constanța. Ei bine, îmi trebuia această experiență. Una dintre fete studia în UK, o facultate deloc ușoară. Cum se spune era frumoasă și deșteaptă. Mai mult chiar, ambele fete erau conștiente de cine sunt ele, interior exterior și se vedea în atitudine. Mai târziu, pe măsură ce se derulau lucrurile, mi-am dat seama că nu e simplu deloc ce fac. Au schimbat numeroase rochii, s-au pus în stare, au dat viață unei ținute … “Coafura rezistă!”. Iar când spun asta nu mă refer doar la păr.
La fel și Radu. Vesel, și-a păstrat starea bună și a dat vibe bun fetelor prin muzică, prin atitudine. Abia așa mi-am amintit că dincolo de o imagine fixă este viață.
Între timp a început ploaia, ne-am retras, iar echipa făcea planuri de backup. Au alergat după umbrele, au sunat diverse locații unde ar fi putut continua ședința foto, au pus întrebări.
Până la urmă vremea a ținut cu noi și am avut parte nu doar de vreme faină, ci și de un cer superb. Plus, o mascotă. Cineva i-a spus Garfield, semănând cu motanul din film. Era, de fapt, o Gardfieldiță haioasă.
Un gând: hainele potrivite te feminizează și îți dau îndredere. Încrederea îți redă feminitatea din interior. Hainele feminizează femeia și femeia hainele.
Mă uitam la rochiile de pe umerașe înainte de a începe shootingul. Pentru că eram obișnuită cu stilul vestimentar despre care vă povesteam, pentru mine erau toate “țoale”. Odate îmbrăcate de fetele acelea superbe,ceva s-a schimbat. Am fost pur și simplu uimită. Hainele au prins viața prin ele și reciproc. Fetele au devenit mai frumoase și mai conștiente de ce sunt odată îmbrăcate în acele rochii superbe. Rochia transformă femeia și femeia rochia.
Rochiile sunt într-adevăr frumoase și exprimă senzualitate, nu vulgaritate. Mare parte a ținutelor pe care le-am avut la ședința foto erau fabricate în România, din materiale foarte bune și finisaje pe măsură. Modelele sunt variate, de lungimi diverse. Practic, orice gust ai avea te regăsești în colecțiile Zonia. Și o spun ca o femeie care pentru vreme îndelungată a numit rochiile țoale.
Dacă ar fi să descriu colecția care s-a derulat sub ochii mei în trei cuvinte aș spune feminitate, diversitate și culoare. De fapt, așa aș descrie succint ce ne reprezintă pe noi, femeile.
După ce am întâlnit echipa Zonia percepția mea despre haine s-a schimbat. Două zile mai târziu mergeam în București la un cocktail party. Am renunțat la jeans și cămașă și am ales o rochie colorată și feminină. Odată cu ținuta mi-am schimbat și atitudinea. După cum spuneam, rochia dă încredere, încrederea ne face mai seducătoare.
Zonia e o stare, nu doar un magazin ecomm
Ce am învățat din această poveste? În primul rând am aflat că Zonia e un fluture exotic foarte rapid. Am văzut că dincolo de chestii uzuale, precum o fotografie dintr-un catalog, stau eforturi de tot felul și povești pe măsură.
Am văzut că echipa e foarte prinsă și, dacă nu a răspuns la mail rapid, era pentru că trebuia să răspundă la poate zeci de mii de mesaje prin care erau mai aproape de cliente.
Că o echipă restrânsă, dar sudată, poate face inclusiv ploaia să se oprească. 🙂
Și un lucru pentru voi: rochiile din imagini sunt cele pe care le cumpărați!