
Activități extrașcolare pentru bunăstarea copilului tău – 4 idei care merită încercate
Poză de pe MART PRODUCTION Pexels.com
La dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională a copilului tău contribuie mai mulți factori. De la jocurile pe care le aveți în familie, la interacțiunea cu mediul academic și social de la școală precum și activitățile extrașcolare, toate acestea au un rol extrem de important în evoluția celui mic. Printre principalele beneficii se numără creșterea performanțelor școlare, dezvoltarea stimei de sine precum și o dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic. Oricât ar fi de importantă educația pe care copilul o primește de la părinți și de la profesori, activitățile extrașcolare desfășurate într-un cadru informal sunt cele care le permit tuturor să se afirme și să își folosească aptitudinile.
Dacă ești în căutare de activități extrașcolare pentru copilul tău, ar trebui să acorzi atenție sugestiilor de mai jos și să o alegi pe cea potrivită pentru nevoile lui!
· Lecții de șah
Fiind unul dintre cele mai vechi jocuri din istorie, șahul face parte din categoria activităților extrașcolare care va contribui semnificativ la dezvoltarea unor strategii precum și a logicii și a puterii de concentrare a copilului tău. Acest joc îl va face pe cel mic să își canalizeze toată atenția asupra tablei întrucât este foarte important să analizeze și mișcările partenerului.
· Cursuri de engleză
Având în vedere faptul că în secolul XXI cunoașterea unei limbi de circulație internațională este esențială pentru toată lumea, ar fi indicat să înscrii copilul la cursuri de engleză pentru scolari de pe englezacopii.ro de unde poți alege pachetul care se potrivește cel mai bine nevoilor celui mic. Astfel, va avea lecții atât de gramatică cât și de vocabular iar cu cât începe de la o vârsta mai fragedă, cu atât îi va fi mai ușor să parcurgă cu succes tot procesul. Pe englezacopii.ro găsești o gamă variată de pachete de cursuri precum și reduceri în funcție de anumite caracteristici.
· Lecții de muzică
Dacă observi o înclinație artistică a copilului tău spre partea muzicală, fie ea cu vocea sau cu un instrument, atunci ar fi bine ca el să participe la câteva lecții cu un profesor. Printre beneficiile acestor activități se numără dezvoltarea capacității de memorare, a dicției precum și a abilităților de învățare.
· Înot
Pentru dezvoltarea fizică armonioasă a copilului tău, înotul poate fi o variantă de sport pe care acesta să o practice. Frica de apă dispare și cel mic prinde curaj dacă este susținut în acest sens. Fiind un exercițiu de tip aerobic, înotul ajută la dezvoltarea flexibilității și a coordonării psihomotorii. Întrucât articulațiile copilului sunt într-un proces de creștere și întărire, câteva ore petrecute la bazin îl vor ajuta să aibă o poziție corectă și o coloană vertebrală fermă. Pe lângă beneficiile pe care le aduce din punct de vedere fizic, specialiștii în domeniu susțin și o serie de beneficii remarcate la nivel psihic. Înotul, prin efortul pe care copilul îl depune, poate contribui la obținerea unui somn de calitate. De asemenea, s-a observat dezvoltarea capacității de concentrare și atenție.
Pentru a contribui la evoluția copilului tău din toate punctele de vedere, alege din sugestiile de mai sus o activitate care să corespundă nevoilor lui și care să îl facă fericit.