La joacă cu mine!

Nu ştiu alţii cum sunt (zise Creangă), dar eu când am un obiect nou cam dau în mintea copiilor (observaţie personală). De două zile am un nou aparat foto şi fac ce fac, mă învârt de colo colo şi ajung să fac poze. Am fotografiat cerul, covorul,mâncarea, hainele, Doreii care stăteu de pomană, peretele, creionul, vârful de la creion şi nu mai continuu că s-ar putea să vă plictisesc (nu vreau să vă gonesc şi pe voi cei care sunteţi pe aici). Mai am să fotografiez şi hârtia igienică, dar nu e timpul pierdut, până acum nu mi-a trecut prin minte!

Ideea este alta: lucrurile apar altfel prin aparatul foto, chiar si atunci când greşeşti. Iar eu fac asta la fiecare set de poze, fiindcă până acum cuvinte precum diafragmă, expunere, iso, erau doar cuvinte şi atât, fără o finalitate practică. Acum le învăţ descărcând zilnic acumulatorii şi trăgând serii, serii de rateuri şi poze inutile. Sper ca într-o zi descarc acumulatorii pentru fotografii decente. Oricum mă distrez şi acum, în ciuda negrelilor, albicelilor sau mişcăciunilor făcute. Este mai distractiv decât cu vechea „săpunieră digitală” care nu ştia nici măcar zoom. Să nu vă imaginaţi că am un aparat pretabil NASA, dar este aparat de fotografiat (nu am ştiut de expresia „săpunieră digitală” până de curând. )

Există o explicaţie (asta ca răspuns la „pe ce te bazezi?” 🙂 ) : am dat în mintea copiilor şi basta! Aş pleca din nou la „joacă”, dar am descărcat deja acumulatorii.

Mai bune (fără a mă folosi de auto)

o viorea