Ion scuteristul

Eram acum vreo două zile pe Văcăreşti, dimineaţa pe la 8,30 – 9,00. Trafic îngrozitor, buluceală ca peste tot în Bucureşti. Mă opintesc printre maşini, mă strecor, într-un final ajung la semafor. În dreapta mea se aude o manea. Tare, chiar prea tare.  Întorc capul să detectez pericolul, fiindcă se spune şi am văzut că, de multe ori,  maneaua ascultată prea tare dăunează grav motociclistului.  Surpriză, în dreapta mea era un scuterist care asculta manele. Maneaua, de fapt succesiunea de manele pe care le-am tot auzit în timp ce el bâzâia la scuter, se auzea din două difuzoare mititele montate simetric,  în dreptul acelei protecţii din faţă a scuterului care porneşte de la ghidon în jos. Scuteristul, tipic. Era îmbrăcat în nişte bermude albastre cu dungă laterală albă şi tricou fluturând în vânt. Era încălţat, bineînţeles, în şlapi şi nu de orice fel, ci din aceia cu barete între degete. Nu avea cască ,  bineînţeles, din nou, dar nu îi lipseau ochelarii de soare negri. Cool Man!

L-aş fi numit Gogu, dar mi-a trecut , fiindcă pe individ îl chema Ion. De unde ştiu? Cu de unde ştiu! A avut grijă să afle cu toată lumea scriindu- şi pe scuter din bucăţi de autocolant tăiat cu cutterul „ION”.

Şi- a dat seama de hlizeala de sub cască şi a vrut să arate încă o dată cât de tare e el, aşa că a depăşit coloana de maşini pe contransens prin dreptul refugiului de tramvai. Cool, ah?