“Le-aș spune tinerilor să își deschidă inimile spre iubire.”

De vorbă cu Ilinca Toma

O voce senzațională, o candoare specială în modul în care joacă și, descopăr acum,  mult umor. Are doar 16 ani și un sistem de valori solid și știe pe ce cale va merge: actoria.  Tristețe, bucurie, liniște, exaltare, toate aceste sentimente și nuanțe ale lor sunt exprimate de Ilinca atunci când este pe scenă. Are o naturalețe greu de descris,  este ingenuă și caldă. Spectatorul nu are nicio clipă impresia că ea ar juca teatru, atât de bine intră în pielea personajului pe care îl joacă. Își păstrează aceeași atitudine nealterată de lume și  când își iese din rol. E fină, grațioasă și de mare bun simț. E o tânără frumoasă prin ea și prin ce este ea, în oglindă și înlăutrul ei.

Cât despre voce, ce să spun? Dacă mi-aș imagina un înger cântând ca o pasăre, atunci așa i-ar suna trilul. O voce pură, profundă, atât de pătrunzătoare încât  e imposibil ca sufletul să nu-ți tremure ascultând-o.

Întrebând-o de vorbă, am descoperit mult mai mult de atât: am găsit o tânără plină de bucurie, care ia fiecare lucru pe rând, așa cum mulți dintre adulți nu știu să o facă, are un set de valori incoruptibil, trăiește cu veselie,  în timp ce ia lucrurile serioase în cel mai serios mod cu putință, după cum veți vedea.  Și acestea sunt teatrul, muzica și școala. Nu întotdeauna în această ordine, iar acesta este un al merit al Ilincăi.

Când am transformat Iexplore.ro într-un loc online al oamenilor de bine a fost pentru echipa de actori din Viața mea fu ziuă , implicit Ilinca Toma. Așadar trebuie să îi mulțumesc de de două ori : odată că mi-a răspuns, dar mai ales că ea și colegii ei m-au inspirat.

“Mi-am creat un sistem de valori. Nu îmi pierd timpul cu oricine. Nu cheltui vorbe cu neinteresați și ignoranți. Când eram mai mică, credeam că pot să salvez lumea. Dar este un chin să vrei să salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat. Iar proștii au de obicei despre ei o părere mult mai bună decât este cazul. Așa că, fericiți cei săraci cu duhul. Eu încerc să ajung la stele. Dacă te decizi, ne vedem acolo.” – Ilinca Toma

Mai bine descoperiți-o singuri. De la început,  vă îndemn să mergeți să o vedeți  Bistro Cafe La central. Să o vedeți și să o ascultați.

“…dimineața, mă trezesc cu un zâmbet mare pe față, știind că voi avea o zi bună și o altă șansă să strălucesc.”

CS: De ce ai ales drumul teatrului? (cat de mult te-a influentat faptul că parintii vin din acest mediu, ce te-a atras, cum ti-ai descoperit talentul, din punctul meu de vedere, senzational)

Ilinca Toma: Nu am știut din prima că voi deveni actriță. Nici pe
departe. M-a atras întotdeauna această artă, mai ales când îl vedem pe tata jucând pe scenă. Și în mod amuzant, pot spune, deși eram de jumătate de metru, eu nu îmi recunoșteam tatăl pe scenă. 🙂  Da…

În clasa a VI-a am început să cânt la chitară. Mi-am dat seama că vreau să fac muzică de atunci, și exact așa este și în prezent.

La ziua mea de 14 ani, tata mi-a făcut cadou șanșa de a o juca pe Julieta, bineînțeles, dacă vreau. Eu, atunci, am luat-o razna, spunând din cinci în cinci secunde cât mi-aș dori să pot face asta. Să o joc pe Julieta la vârsta ei adevărată.

Lucrurile nu au mers așa cum am plănuit… și am ajuns să debutez ca actriță în Viața Mea Fu Ziuă, în prima variantă (spectacolul asta s-a jucat de prea multe ori, cu prea mulți oameni, pe care nu îi pot enumera aici.). Am jucat Muza lui Eminescu. Cred că vă este clar, mai ales dacă m-ați văzut în spectacol, că de atunci m-am îndrăgostit definitiv de teatru…

Așa că dimineața, mă trezesc cu un zâmbet mare pe față, știind că voi avea o zi bună și o altă șansă să strălucesc. Cea mai mare bucurie pe care o am în momentul de față este ocazia de a mă afla pe mine însămi.

CS: Care e primul tău gând dimineața? Dar seara? Care sunt bucuriile tale?

Ilinca Toma: Primul meu gând dimineața… Hmmm… De obicei, seara, înainte să mă culc, îmi planific ce am de gând să fac a doua zi, de la ce mănânc, unde și la ce oră trebuie să fiu în anumite locuri, până la ce voi purta în următoarea zi. Așa că dimineața, mă trezesc cu un zâmbet mare pe față, știind că voi avea o zi bună și o altă șansă să strălucesc. Cea mai mare bucurie pe care o am în momentul de față este ocazia de a mă afla pe mine însămi. Să pot să îmi acord timpul necesar mie, să citesc, să ascult muzică, să mă uit la filme, să scriu și să compun. Doar că e destul de greu să găsesc timp pentru toate astea. De obicei în vacanțe profit la maxim de această oportunitate.

În timpul piesei, Ilinca Toma nu există. Dacă cineva mă strigă pe numele adevărat în timp ce sunt pe scenă, nu răspund. În acea zi, 2 ore, mă dedublez. Nu mai sunt eu. Întotdeauna m-a fascinat ideea că actorii pot trăi atâtea vieți. Este incredibil! – Ilinca Toma

CS: Cum simte actorul Ilinca trăirea personajelor pe care le joacă?

Ilinca Toma: Ce răspuns aș putea să dau la o astfel de întrebare? Mă simt extraordinar de bine. Și simt personajele mele din plin. În momentul în care joc, mă identific cu ele, iar în timpul piesei, Ilinca nu mai există. Cred că nu ai cum să fii altfel decât fericit dacă îți faci meseria cu pasiune. Spun meserie, pentru știu deja, la 16 ani, ca asta va fi meseria mea.

CS: Cât de dificil este să plângi în rolul unei piese?

Ilinca Toma: Nu știu dacă se poate spune că e dificil. Trebuie să fii într-adevăr conectat cu personajul pe care îl joci. Atunci vine de la sine. Dacă această conexiune nu are loc, iar toate grijile din timpul zilei pun stăpânire pe tine în timp ce ești pe scenă, nu te poți identifica cu personajul. Tata (n.a. Vasile Toma) îmi spune mereu, în ziua în care joci personajul X, trebuie să te trezești cu el în minte, iar toată ziua trebuie să mergi ca el, să vorbești ca el, să fii ca el. Dacă îl ai aproape în timpul zilei, te va avea și el aproape seara. În timpul piesei, Ilinca Toma nu există. Dacă cineva mă strigă pe numele adevărat în timp ce sunt pe scenă, nu răspund. În acea zi, 2 ore, mă dedublez. Nu mai sunt eu. Întotdeauna m-a fascinat ideea că actorii pot trăi atâtea vieți. Este incredibil!

CS: Cum e să fii actor la vârsta ta? Care sunt bucuriile și ce sacrificii impune actoria? Ai bucurii diferite de alți tineri?

Ilinca Toma: Bucuriile cred că le-am mai menționat anterior. La mine în mare parte, bucuria de a juca ține de evoluția mea spirituală.

Sacrificii… mda, sunt. Și chiar destule… când vrei să faci ceva pe parte de artă, și dacă o faci din tot sufletul, îți ocupă tot timpul. Deci, din punct de vedere timp liber, aproape zero. Oboseala își spune și ea cuvântul, după un astfel de program. Incapacitatea de a lua decizii definitive asupra corpului tău, pe care, dacă te-ai decis să fii actor, trebuie să-l expui ca pe un intrument pe scenă. Timpul și dăruirea necesare unei relații, sunt cam greu de achiziționat, dacă vrei să-ți împarți viața cu un artist extra activ. Iar dacă există o relație între doi artiști, mai mereu ies scântei. La propriu și la figurat.

Evident că am alte bucurii față de tinerii obișnuiți de părinți să iasă la mall toată ziua și să pape Mc Donald”s. Poate că sună arogant… Poate chiar e o aroganță să cred asta… Mi-am creat un sistem de valori. Nu îmi pierd timpul cu oricine. Nu cheltui vorbe cu neinteresați și ignoranți. Când eram mai mică, credeam că pot să salvez lumea. Dar este un chin să vrei să salvezi pe cineva care nu vrea să fie salvat. Iar proștii au de obicei despre ei o părere mult mai bună decât este cazul. Așa că, fericiți cei săraci cu duhul. Eu încerc să ajung la stele. Dacă te decizi, ne vedem acolo.

“Le-aș spune tinerilor să își deschidă inimile spre iubire.”

CS: Unde, cu cine și în ce piese joci?

Momentan, joc în “Viața mea fu ziuă”, spectacol după versuri de Eminescu, cu Alex Mandu, Mădălina Anea, Ioana Mojoiu, Florin Galan, Robert Lazăr, Robert Gabriel Cilincă, Camelia Soare și Vlad Milotoi. “Om de omenie”, cu Robert Lazăr, Vlad Milotoi, Mihnea Vonica, Alexandru Soare, Robert Gabriel Cilincă, Rotari Daniel, Camelia Soare, Alexandra Coman, Larisa Andronescu și Luciana Polite.

Acum ridicăm o piesă americană, “Rebeli din Întâmplare” de Tennesse Williams și voi juca cu Robert Lazăr și Vlad Milotoi. Cam astea sunt pe partea de teatru. Doar că în timpul liber mai cânt și în concertele lui Nicu Nicușor, unde am ocazia să îmi exprim toate trăirile prin cântecele compuse de mine. Toate acestea se întâmplă în cadrul Bistro Cafe La Central.

Nu cred că se activează românca din mine atunci când joc în Om de omenie. Cred că a fost mereu în mine, activată, doar că nu a avut curajul să iasă la suprafață…- Ilinca Toma

CS: Joci rolul principal în “Om de omenie” și îl joci atât de profund! Cum te regăsești în acest rol? Ce “activează” românca din tine?

Ilinca Toma: Mă regăsesc total în acest rol. Am savurat fiecare monolog, fiecare momențel. Simt că acest rol, Ana – Fata din flori, îmi vine mănușă. Spun asta pentru că… nu a necesitat atâta muncă pe cât ar fi fost normal unui asemenea rol. Am simțit din start de la mine tot ce trebuie să fac. Cred că… nu știu… mama și tata spun că mă încadrez foarte bine în tipologia fetei ingenue, pură și cuminte. Lucrurile se schimbă când trebuie să faci un personaj pe compoziție. Mă veți vedea jucând un astfel de personaj (Willy) în “Rebeli din Întâmplare”. Nu cred că se activează românca din mine atunci când joc în Om de omenie. Cred că a fost mereu în mine, activată, doar că nu a avut curajul să iasă la suprafață…

“Om de omenie” este, pentru mine, întoarcerea la origini. Iar cine nu se poate indentifica cu temele universale expuse în acest spectacol, într-o variantă ce dă viață folclorului românesc, nu se poate numi român

CS: De fapt, ce reprezinta “Om de omenie” pentru tine? (n.a. stiu ce a însemnat pentru mine, la un moment dat:) )

Ilinca Toma:  În momentul de față, cred că “Om de omenie” este cel mai drag proiect al meu. Am ridicat acest spectacol în toamna lui 2015, în două săptămâni. Eram doar o gașcă de liceeni și un regizor dispus. Două săptămâni. În acele două săptămâni, nu aveți idee câte s-au putut întâmpla. Ne-am legat. Suntem prieteni. Suntem o familie. Cel puțin așa eram în perioada aia. Eu așa simțeam. La un moment dat, câțiva actori, nu le voi da numele aici, au fost forțați de împrejurări să iasă din proiect. Lucru care pe mine m-a contrariat. Și atunci am simțit că familia nu va mai fi completă din nou. Dar, ghiciți ce! În iarna lui 2016, am reluat proiectul. Iar actorii lipsă au fost dublați de alți actori minunați, care au intrat cu inima deschisă în proiect. Am simțit ca familia s-a reîntregit.

Nu știu de ce v-am spus această poveste. “Om de omenie” este, pentru mine, întoarcerea la origini. Iar cine nu se poate indentifica cu temele universale expuse în acest spectacol, într-o variantă ce dă viață folclorului românesc, nu se poate numi român. Cam asta am avut de spus.

CS: Prima oară te-am vazut jucând in “Viata mea fu ziuă”. Simți elemente ale naturii, personajele feminine eminesciene. Pe de alta parte, în generația ta, majoritatea tinerilor învață despre Eminescu pe repede înainte pentru bacalaureat. Cum “te atinge” poezia eminesciană? Ce le-ai spune altor tineri?

Ilinca Toma: Le-aș spune tinerilor să își deschidă inimile spre iubire. Lor li se pare totul de neînțeles. Matematica, fizica, ok… Dar poezia, mai ales când este în limba natală? Ce altă bucurie mai mare decât să stai în pădure să-l citești pe Eminescu? Și nu numai Eminescu, deși este iubirea mea forever. Elevilor nu li se mai predă într-un mod atractiv, iar de o dorință arzătoare de a descoperi lumea, nu cred că e cazul să vorbim… Și eu sunt dezamăgită de generația mea. Dar în același timp, să știți, vă spun cu mâna pe inimă, sunt și copii salvați. Chiar sunt.

Dragilor, aruncați calculatorul pe geam. Nu mai căutați rezumate online și comentarii. Parcă nu aveți creier să gândiți. Gândiți, oameni buni, cu propriul cap, și simțiți cu propriul suflet mângâierea lui Eminescu, îmbrâncitura lui Bacovia sau speranța lui Blaga. Simțiți tot, nu doar asta. Când veți avea o problemă în viață, oare veți căuta tot pe net? Sau veți căuta în voi? „Întorceți-vă-n voi, și veți cunoaște” cum ar spune Eminescu… Eu am făcut asta. Caut… Mă caut în fiecare zi…

CS: Care este cel mai dificil rol, cea mai dificilă scenă în care ai jucat?

Ilinca Toma: Cred că cel mai dificil rol este cel pe care îl joc acum în Rebeli din Întâmplare. Nu am să vă spun însă prea multe despre el, vă învit la premieră. 😀

M-a răscolit melancolia în momentul de față. Cea mai dificilă scenă în care am jucat, a fost “Vestea lui Shakespeare”, în Romeo și Julieta. Se numește așa, pentru că doica vine în camera Julietei și îi dă vestea crimei lui Romeo asupra vărului său, Tybalt. Da, am jucat-o pe Julieta, la 14 ani. Am plâns atât de mult în perioada aia… de nervi. În momentul ăla, mi s-a părut cel mai greu rol al omenirii… Nu știam, în schimb, ce urmează… 😀

“…mă complac în melancolia asta care se întinde ca un cașcaval pe timpul meu…Dar mi se pare absolut necesară existenței mele.”

CS: Cum te motivezi în zilele rele, fără chef, neinspirate, de oboseală?

Ilinca Toma: Grea întrebare… De obicei, dacă așa încep o zi, cam așa o duc la final. Și am zile din astea „frumoase„ când plouă, sau când cerul e plin de nori. Într-o astfel de zi, mă relaxez. Stau. Și nu vă imaginați că stau 5 minute pe scaun, nu. Mă duc în parc, chiar dacă plouă, da, și stau cu orele pe banca mea de lângă lac. Mă gândesc, scriu. Mai mult gândesc decât scriu. Simt că în astfel de momente vorbesc cu mine și mă redescopăr în fiecare astfel de moment. Deci, chiar îmi pare rău să afirm, dar mă complac în melancolia asta care se întinde ca un cașcaval pe timpul meu… Dar mi se pare absolut necesară existenței mele. Cred că este necesară existenței oricărui artist.

CS: Ce planuri ai, pe termen scurt și lung?

Ilinca Toma: Îmi plac aceste întrebări Aș vrea să văd un adult răspunzând la această întrebare. De obicei nu o fac. Pe termen scurt îmi doresc să termin această piesă și să-mi încep vacanța din plin. Pe termen lung, e mai complicat. Dar, intrând și eu în rutina oamenilor de rând, voi spune că am de gând să-mi termin liceul, să dau bacul, să îl și iau, iar apoi să intru la UNATC la actorie și montaj de film. Probabil după ce voi termina și cu masterul, atunci va începe călătoria mea spre infinit. La propriu și la figurat.

„astfel de teatru nu se face în zilele noastre!

Bravo, băieți!” Păi… da, nu se face, pentru că ar trebui interzis.

Bunul gust, sinceritatea și gândul nu mai primează în teatru. Obscenități, înjurături și stand-up comedy.

CS: De ce trebuie românii să meargă la teatru și, mai ales, la piesele în care te-am văzut, „Viața mea fu ziuă” și Om de omenie?

Ilinca Toma: Românii merg la teatru. Evident că nu toți, dar are și teatrul un public oarecum constant. Un public, cum s-ar spune „dificil”. Oamenii își pierd valorile. Merg la o piesă de tot rahatul, de îmi vine să-mi dau cu caietul program în cap, sau să mă întind peste mama să dorm, iar la sfârșitul piesei publicul e în delir. Exclamă cu tărie faptul că „astfel de teatru nu se face în zilele noastre!

Bravo, băieți!” Păi… da, nu se face, pentru că ar trebui interzis. Bunul gust, sinceritatea și gândul nu mai primează în teatru. Obscenități, înjurături și stand-up comedy. Dacă cei ai teatrului văd că publicul se mulțumește doar cu atât, asta fac. Și este o mizerie. Mă întristează să văd ce se întâmplă cu teatrul în zilele noastre, mai ales pentru că vreau să aleg această facultate. Drag public cititor, dacă simțiți nevoia de o gură de aer, veniți la aceste piese. Nu o să vă pară rău. Veți regăsi puritatea, bunul simț și gândul. Iubirea. Le veți regăsi. Iar în acel moment, vă veți da seama că au fost mereu înlăuntrul vostru.

*

*  *

Aripile Ilincăi îmi spun că trebuie să mă decid.  Eu vreau să ajung la stele, voi ce spuneți?

• [wp_ad_camp_1]