Dacă apare condens când nu te aștepți – 2 semne că punctul de rouă îți strică procesul

Condensul nu e doar un inconvenient „de sezon”. În multe fabrici apare fix când te bazezi pe stabilitate: la pornirea de dimineață, după o ușă de andocare lăsată deschisă zece minute sau în mijlocul unui ciclu care părea repetabil. Aici intră în scenă măsurarea punctului de rouă în procese industriale – de ce contează: pentru că îți spune cât de aproape e aerul de momentul în care începe să depună apă pe suprafețe.

Problema e că aerul poate părea „în regulă” la prima vedere. Temperatura din hală e acceptabilă, umiditatea relativă nu pare alarmantă, iar ventilarea funcționează. Totuși, dacă o conductă, un schimbător de căldură, o piesă metalică sau interiorul unui tablou electric ajunge sub punctul de rouă, apa se formează imediat, chiar dacă în restul spațiului nu simți nimic „umed”.

De aici pleacă lanțul: apă în aer comprimat, defecte la acoperiri, coroziune accelerată, etichete care nu mai lipesc sau ambalaje sensibile care se înmoaie.

De ce punctul de rouă e mai util decât „umiditatea” de pe ecran

Punctul de rouă este temperatura la care aerul devine saturat și începe să condenseze apă. Diferența față de umiditatea relativă e că punctul de rouă rămâne un reper clar chiar când temperatura se schimbă. Umiditatea relativă e o fotografie dependentă de temperatură: aceeași cantitate de vapori poate însemna 40% sau 70% în funcție de cât de cald e aerul.

În producție, surprizele apar de obicei din două direcții:

• insule reci (metal, trasee lungi de aer comprimat, pereți exteriori, camere răcite);
• variații rapide (schimbări de vreme, deschideri repetate, porniri/opriri, cicluri de răcire).

Un exemplu banal: într-o zi cu diferențe mari între dimineață și prânz, suprafețele reci rămân în urmă cu temperatura, dar aerul din hală se încălzește și poate transporta mai multă umezeală. Dacă punctul de rouă urcă suficient, condensul apare „ca din senin”, deși indicatorii obișnuiți nu arată dramatic.

Cele două semne care te avertizează înainte să vezi picăturile

Semnul 1: condens local, repetitiv, în aceleași puncte
Când vezi urme fine de apă mereu pe aceeași porțiune de conductă, lângă aceeași ușă sau în jurul aceluiași schimbător, ai aproape sigur o combinație între o suprafață foarte rece și un punct de rouă mai ridicat decât presupui. În liniile de aer comprimat, asta se traduce rapid în apă care ajunge în aval: spumare, pulverizare instabilă, contaminări sau defecte de aspect.

Semnul 2: defecte intermitente, legate de oră sau de evenimente
Dacă ai o problemă care apare dimineața și dispare la prânz (sau invers), e un semnal tipic de temperatură + punct de rouă, nu de „rețetă stricată”. În vopsire și lacuire, poate însemna albire, micro-pori sau aderență inconsistentă. În ambalare, poate fi un lot de etichete care se comportă impecabil într-o tură și prost în alta, fără să fi schimbat nimic aparent.

Un indicator rapid este diferența dintre punctul de rouă și temperatura celei mai reci suprafețe. Dacă sunt foarte aproape, ești pe muchie.

Ca să ai ceva verificabil, notează timp de 2–3 zile:

• temperatura aerului în zona procesului (nu la intrarea în hală);
• temperatura unei suprafețe reci relevante (conductă, masă metalică, perete exterior);
• punctul de rouă în aceeași zonă;
• momentul exact (de exemplu: în primele 30 de minute după pornire sau după deschiderea unei uși).

Dacă observi că punctul de rouă ajunge la 1–2°C de temperatura suprafeței reci, condițiile sunt suficient de „înguste” încât un mic eveniment să declanșeze condensul.

Cum măsori punctul de rouă fără să te păcălească locul

Cea mai frecventă eroare practică nu este „aparatul greșit”, ci măsurarea în locul confortabil, nu în locul critic. Pentru aer comprimat, contează punctele după uscător și înainte de consumator, nu o valoare generică „în cameră”. Pentru o cameră răcită, contează interiorul sau imediata vecinătate a produsului, nu holul.

Într-un exemplu realist: ai o linie de aer comprimat care alimentează pulverizarea într-o zonă de finisare. În mod normal, totul e stabil. După o noapte rece, în primele 20–40 de minute de funcționare apare apă în separator și începi să vezi defecte fine pe strat. Dacă măsori doar umiditatea relativă la nivel de hală, poți rata faptul că aerul se răcește pe traseu și trece sub propriul punct de rouă.

Dacă vrei să compari rapid opțiunile de instrumentare, pagina Chemco Trade pentru măsurarea punctului de rouă adună tipuri de aparate (inclusiv termohigrometre și psihrometre) care te ajută să alegi domeniul de măsurare, precizia și modul de utilizare potrivit pentru aplicația ta.

Un test de 2 minute, util în teren, e să răspunzi la două întrebări:

• care e cea mai rece suprafață din zona critică (și cât are acum);
• cu câte grade este punctul de rouă sub acea temperatură.

Dacă diferența e mică, nu ai nevoie de explicații elaborate: ești în regim de risc și merită fie să cobori punctul de rouă, fie să reduci „punctul rece”.

Decizii practice: ce ajustezi și în cât timp vezi efectul

După ce ai măsurători, apare aproape inevitabil un trade-off: siguranță vs cost/efort. Poți coborî punctul de rouă prin uscare/dezumidificare (cost energetic, mentenanță) sau poți crește temperatura suprafețelor (izolație, schimbarea traseelor, reducerea zonelor reci), uneori cu compromisuri de layout și confort. De cele mai multe ori, soluția bună e combinată și targetată, nu o schimbare masivă.

În prima săptămână, poți testa eficient fără să blochezi procesul:

1. Păstrează un tampon de 3–5°C între punctul de rouă și cea mai rece suprafață relevantă.
2. Intervine întâi local: izolează un tronson rece, scurtează traseul, corectează drenajul la aer comprimat, repoziționează o gură de aer.
3. Re-măsoară în același punct și la aceeași oră: dacă problema era locală, efectul se vede adesea în 24–72 de ore, mai ales la pornirile de dimineață.
4. Dacă fenomenul e general, discută controlul umidității la nivel de spațiu (HVAC, dezumidificare, managementul aerului introdus din exterior).

Când vrei consistență între ture și decizii bazate pe date, punctul de rouă devine încă o variabilă de control, alături de temperatură și alți parametri. Pentru o privire de ansamblu asupra instrumentelor folosite în practică pentru urmărire și standardizare, poți consulta aparate de laborator pentru monitorizare și să construiești un set de măsurări comparabile între perioade și loturi.

Condensul nu dispare dacă îl ignori, dar devine surprinzător de previzibil când îl legi de punctul de rouă și de suprafețele reci din proces. Beneficiul realist nu e doar „mai uscat”, ci mai puține opriri neplanificate, mai puține remedieri și decizii mai sigure în zilele în care, până ieri, părea că totul se schimbă dintr-odată.