Curs de profiler
Curs de profiler in Romania
Mulți dintre noi ne-am uitat la “Lie to Me” și ne-am dorit să avem abilitatea de a citi ce se ascunde dincolo de cuvinte, dincolo
de gesturi. Interesant este că acest lucru se poate, mai mult chiar, se poate învăța și în România. Școala Zivac are în portofoliu cursul de Analiză și Evaluare Comportamentală, iar dincolo de acest nume este, de fapt, un curs de profiling. Școala Zivac, sub îndrumarea Lelianei Pârvulescu, fondatorul și unul dintre cei mai importanți traineri ai acestei școli, predă în mod teoretic, dar mai ales aplicat, modalitatea în care să faci profilul unei persoane, cum să aplici sau să te ferești de manipulare, cum obții informații sau să te ferești să furnizezi informații, cum să detectezi minciuna din gesturile și micro-expresiile interlocutorului. Este uimitor cum mușchii feței exprimă un limbaj global, universal, dincolo de vocabulare și limbaj.
Dacă vă imaginați că acest curs este doar pentru profesioniști, criminaliști sau psihologi, ei bine, nu! Cursul este pentru orice persoană care își dorește să pătrundă în esența cunoașterii, să se cunoască mai bine pe sine și pe alții, să găsească o nouă formulă de comunicare. În grupa în care sunt am cunoscut un grup de oameni frumoși, care au meserii din diverse domenii, de la polițiști și psihologi, la oameni de vânzări sau arhitecți.
Dacă inițial am vrut ca acest curs să îmi aducă plus valoare în comunicare online, în a stabili tipare de comportamente online și definerea buyer persona, acum, după modulul al IV-lea, pot spune că beneficiile sunt dincolo de orice specializare. Acest curs m-a ajutat să împac lucruri.
Revelație încă din primul modul al cursului de profiling
Nu e confortabil să afli că 60% din ceea ce eşti este influenţat de gene. Pare de-a dreptul fatalist. Sau nu! Revelaţia pe care am avut-o după primul modul, cel de genetică, a fost că sunt aspecte pe care nu le poţi schimba, aşa că trebuie să le iei ca atare şi să mergi mai departe. Mai ai 40% din ceea ce eşti, procent pe care îl poţi lucra frumos, să aduci plus valoare în viaţa ta şi a celorlalţi.
Apoi, în acelaşi modul am învăţat că genele pot fi schimbate. Fiecare obicei, fiecare nouă deprindere, poate transforma ceea ce eşti, inclusiv la nivelul genelor, astfel încat urmaşii să se bucure un bagaj genetic mai bun, care să îi ajute în evoluţie.
De la Lucy încoace suntem suma genelor noastre care se schimbă continuu, într-un proces de adaptare şi dezvoltare. Depinde de alegerile noastre, ale fiecăruia dintre noi, să facem omenirea mai frumoasă. Iar alături de noi, în alegerile noastre cele mai spontane, creierul reptilian e acolo să ne salveze.
În același modul, am aflat de ce femeile sunt atât de diferite de bărbați și cum creierele noastre funcționează, pentru a ajunge la comportamente și rezultate diferite. Așa că nu vă mai enervați unul pe celălalt, genele sunt de vină!
Exercițiile practice – chiar îți joacă mintea!
Mi-a rămas întipărit în minte unul dintre primele exerciții referitoare la comunicare. Nu voi da detalii despre exerciții, poate într-o zi veți face voi cursul și stric surpriza. Am realizat cum auzim fără să ascultăm, cum avem filtre diferite de a primi mesajul ca, în final, când îl comunicăm mai departe să se piardă esența.
Apoi, pe măsură ce cursul s-a derulat, am aflat lucruri despre mine. Am aflat de la colegi că și ei au trecut printr-un proces de autocunoaștere. Dar, voi vorbi în nume personal de acum încolo. Aproape după fiecare curs în parte, continui să am “ședințe” și răspunsuri. Acum înțeleg anumite lucruri, care e originea unor comportamente. De când am început cursul am reușit să îmi împac două dintre cele mai mari conflicte cu mine și să găsesc sursa altora. O problemă identificată e pe jumătate rezolvată.
În timpul modulului dedicat eneagramei, am aflat, cu surprindere că sunt cu mult diferită de cum mă percep. De fapt, atunci am început să mă văd. După reacțiile colegilor prezenți la curs, am realizat că fiecare dintre ei a fost surprins de rezultatele propriei eneagrame sau, cel puțin, că își doreau să se cunoască mai bine.
Manipularea e o știință. Înveți cum să o folosești sau cum să te ferești
Tehnici de manipulare și e-licitation sunt două cursuri aplicate pe care le poți folosi în viața de zi cu zi, în afaceri, la job. Pentru
cine nu a întâlnit termenul până acum, elicitation este știința de a obține informațiii de la ceilalți. Există tehnici, iar o partea le-am învățat și exersat la curs.
Manipularea este mult mai dezbătută și toată lumea vorbește despre ea. Mergând la curs am realizat că nu este atât de simplu pe cât spun unii, nici atât atât de complicat încât să nu folosești aceste tehnici în favoarea ta. Trebuie doar exercițiu.
Citești oamenii dincolo de vorbe. Gesturi și microexpresii care arată că una spunem, alta gândim
Pe măsură ce cursul a evoluat și am ajuns la detectarea minciunii, lucrurile au evoluat. Este surprinzător cum, oricât de controlat ai fi, limbajul corpului, gesturile și microexpresiile, mișcările muschilor feței, te trădează. Mintea noastră este mult mai complexă decât s-ar putea concepe și, aș zice, creierul nostru vrea să arate întotdeauna adevărul.
O altă parte a exercițiilor constă în detectarea minciunii la persoane publice, iar lucrurile devin atât de evidente! De fapt, mult prea evidente să nu îți pui întrebarea “eu cu cine votez?”
Traineri de excepție
Am avut mega- surprize în ceea ce privește trainerii. Toți cu experiență excepțională, în psihologie, comunicare sau chiar în domeniul securității. Unele dintre module sunt clar din alt registru de informații și, clar, de exerciții. Plusul de valoare constă în abilitatea trainerilor de a crea experiențe. Nu voi scrie despre fiecare în parte, vă provoc să urmăriți site-ul Zivac.ro, să vă documentați și… să îmi dați dreptate.
Mă voi opri asupra Lelianei Pârvulescu, psiholog cu experiență, cel mai activ dintre traineri și cea care a făcut posibil și disponibil cursul.
Leliana Pârvulescu, Fondatorul școlii Zivac, un profesionist și un trainer carismatic
Am avut oportunitatea să o cunosc pe Leliana Pârvulescu înainte de cursuri, în timpul organizării Conferinței Mind Over Technology. Energia Lelianei Pârvulescu nu se poate limita la un proiect, este implicată în conferințe, cursuri, publicarea de cărți, studii de cercetare.
Este echilibrată, optimistă, implicată și se vede în fiecare clipă că îi place la maxim ce face. Este împăcată și echilibrată, tipul de psiholog care practică ce predică. Iar aceasta se simte în fiecare curs al ei. Cursurile Lelianei sunt active și toată lumea prezentă în sensul real al cuvântului, iar carisma ei are un mare rol în a ne face cursurile mai plăcute, mai ușor de asimilat.
Nu voi mai insista. Cursul de Analiză și Evaluare Comportamentală este mai mult decât o specializare, este o investiție în voi înșivă. Dacă nu știți ce să faceți în 2017, un început ar fi să investiți în cursul de profiling al școlii Zivac. Scoala o puteti urmari si pe Facebook!
Foto coperta: Pixabay.com