Beznă tovarăşi
Ieri seară am descărcat pozele din aparat şi mi-am amintit de seară neagră, cu reverberaţii de tristă amintire. Vineri pe la 6,30 pm, ajung acasă şi dau să pornesc tv-ul . Pauză! Mai apăs o dată… nimic. Mă uit la ledul de control al tv- ului- stins. Ce pana corbului? Apăs întrerupătorul: lumină ioc. Siguranţele erau la locul lor, lumina pe casa scări -nefuncţională, era clar pană de curent. Trece o oră, se lăsase beznă, iar afară puradeii din spatele blocului strigau d’alea cu „pune-i mă mâna pe ţâţe!” . În casă- ne băgam degetele în ochi.
La lumina lumânării caut numărul de la deranjamente Electrica şi sun . Sau cel puţin eu am crezut că am sunat la Electrica. Mi se răspunde promt „Deranjamente”. Acum gândindu-mă în urmă, a răspuns prea rapid să fie Electrica, era imposibil alte sute de disperaţi ca şi mine să nu atace telefonic deranjamentele.
Încep să turui despre pana de curent din sectorul 4. Femeia mă ascultă până la capăt, ca la psiholog, iar apoi îmi spune calmă „noi nu suntem Electrica, dar e o problemă mai mare, au fost oameni care au sunat şi la pompieri că au rămas nişte persoane blocate în lift”. Bângui „pe întunericul ăsta nu-i de mirare că am nimerit în altă parte. totuşi, unde am sunat?”- „la deranjamente ascensoare”, răspunde femeia „îmi pare rău că nu aveţi curent”. Na că se poate! Client service fără draci şi repezeală.
Mulţumesc, închid şi formez din nou la lumina telefonului mobil. 0 – 2- 1- 9 -2-9-1… Asa! Cu succes de data asta! În ureche îmi bâzâie mesajul acela tâmp „continuarea acestui mesaj reprezintă acceptul dvs pentru înregistrarea convorbirii”. Îi bag undeva şi astept. „pentru Bucureşti apăsaţi tasta 1, pentru Ilfov apăsaţi tasta 2”. Le mai urez una de bine, ca să fiu sigură că m-am facut auzită. Apăs 1… „pentru sectorul 1 apăsaţi tasta 1, pentru sectorul 2…” Apăs 4… Se aude în continuare vocea spartă a roboţoaicei „defecţiunea din zona….” enumeră străzile de ne se mai termina (pe scurt, defecţiunea era între Iriceanu şi Tineretului) „vă informăm că se va remedia în jurul orelor 21”. Era opt seara. Aştept şi aştept.
O oră mai târziu dau să încerc din nou la Electrica. Telefonul meu fix, ca multe altele, e alimentat la curent electric şi, în mod firesc, nu sună când e pană. Ridic receptorul şi aud o voce cristalină „alo!”. „alo” a doua oară, o recunosc pe nepoata mea. Cât s-o fi chinuit bietul copil să sune până am ridicat eu receptorul, chitită să înjur! A venit şi aia mică şi ne-am mai destins. Ne-am jucat de-a fantomiţa. Mai exact, am scos aparatul de fotografiat şi am tras nişte poze la lumina lumânării, folosind un timp de expunere mai mare, iar ţânca, o zgâtie în continuă mişcare, apare ca o fantomiţă în poze.
De abia pe la ora 10 am primit şi noi binecuvântata lumină. Aproape că ne era teamă să ne bucurăm, dacă „ne-o taie” din nou? Să văd mai apoi la ştiri că pana a fost cauzată de un Dorel iresponsabil, tâmpit de-a dreptul, care a tăiat un cablu în timp ce manevra un utilaj, ceva.
Asta îmi aminteşte de o altă fază. Cu nişte ani în urmă ne-a decedat o rudă apropiată. În timp ce făceam noi pregătirile pentru înmormântare, zduf, pană de curent. Încerc cu disperare să sun la deranjamente electrica şi ascultam una-într-una ton de ocupat (pe atunci nu erau atâtea roboţoaie care să vorbească în pungă). Până la urmă ne hotărâm, mergem la Selgros să cumpărăm o baterie de maşină şi nişte cabluri să improvizăm ceva. Eu continuam să sun. În timp ce eram în hypermarket (acolo era curent graţie generatoarelor proprii), dă domnul şi îmi răspunde o cucoană. O iau în focuri, nu mai remediază odată problema că nu mai putem sta în beznă. Cucoana îmi răspunde, pe un ton şi mai arţăgos ca al meu „ce n-aţi văzut la televizor că a luat foc CET Sud şi e o problemă gravă?” Cu tot respectul, poate era o femeie cumsecade, dar nu m-am putut abţine sub presiunea momentului „eşti tâmpită, unde să văd, la lumina lumânării?” Şi-a dat seama că a cacarisit-o şi a continuat mai calm că nu poate estima timpul reparaţiei.