Am fost odata asa cum am fost intotdeauna si cum voi fi inca

Nu am scris demult. Voi justifica asta poetic, mai intai. Apoi , voi trece la fucking real facts!

Am fost odata frumosa. Am fost odata glumeata. am fost odata inspirata.A fost odata amuzanta.Am fost odata curajoasa.Am fost odata pasionata si pasionala, vivace,iubitoare, tacuta, cumpatata, vesela. Asta pana n-am mai fost.

Dar de maine, de maine…Ma voi  privi din nou in oglinda  si voi fi din nou frumoasa, curajoasa, pasionata, pasionala, vivace, amuzanta, curajoasa, temerara. De maine voi fi eu. Seara aceasta o sa iau valul de pe oglinda,o sa o curat,ca nu cumva maine vreo mizerie pe sticla sa ma faca sa nu ma vad asa cum sunt, asa cum ma vreau.

Ei bine,  deodata, m-am trezit. nu mi-a zis nimeni ca n-as  mai frumoasa. nu mi-a zis nimeni ca n-as mai fi amuzanta, pasionata, pasionala. nu mi-a zis nimeni ca nu am mai fost curajoasa.  Nici nu mi-a zis ca as fi.De aici  am ajuns la concluzii gresite referitoare la mine, eu care priveam spre ce credeam ca se astepta sa fiu, la ce asteptam eu insami sa fiu. Complicat nu.   Eu –  in comparatie cu altii,cu propriile asteptari si cu ce credeam ca altii asteapta de la mine.

Nu mi-a zis nimeni de-a lungul timpului ca as fi talentata sau ca as fi amuzanta. Dar ma vedeam astfel si nu ma imaginam ca as fi altfel.Asadar m-am vazut mult timp frumoasa si amuzanta, desi nimeni nu imi spusese ca as fi.   Asta pana cand  am incetat sa ma vad in vreun fel..

Sa ma explic. Astea sunt crizele premature de middle age ale unei femei care accepta cam greu resemnarea sau alt fel zis ideea lipsei de viitor. M-am cam pisat impotriva vantului prin tineretele mele si am luat decizii pe criterii acceptanta si minim efort, nu pe gandit si perspectiva.  Cu atat mai putin de infruntare si confruntare. Cand am ajuns la  concepte d’astea grele,  deja eram cam babaciune, in puii mei, pe vremurile astea grele si lacrimogene.  Acum m-am ales cu asta- lipsa de perspectiva si, in ultimele luni- cel putin 7  la numar- am cautat vinovati. Nu solutii, nu iesire. Atunci am cam futat tot ce misca in jurul meu (prin atitudinea agresivo -plangacioasa inclusiv pe saraca mama), desi bietele creaturi nu erau – cel putin nu integral- vinovate. Asa ca m-am trezit- putin zis, m-am electrocutat mai degraba- ca  am trecut de jumatatea vietii, nu am casa, nu am masa, nici ceea ce s-ar numi o meserie care sa le produca pe alea de inainte. In plus aveam un stil de viata cam costisitor si greu de intretinut din boceala si lacrimi.  Basca lipsa de cei ce se numesc prieteni, cu atat mai putin aia de primesc rangul de pile-relatii. Adica o nimeni cu acte in regula, cum s-ar zice! Muncesc de o  caruta de timp pentru a fi o nimeni . Ei bine, am cateva lucruri sfinte -sau departe de a  fi sfinte, dar pe care le pretuiesc Dumnezeieste. M-am trezit ca de la lipsa asta de nu ma gasi pe mine si mai ales de a nu vedea un viitor in a fi eu – cea de acum  (care mai spun si saru’ mana conase! in puii mei!) sau chiar mai rau de a fi dependenta forever de altii si, la un moment dat al vietii mele, din meseria de nimeni, sa traiesc din pietre, rame sau viermi am cam luat-o razna.  La propriu. Cu bocete, cu lipsa de chef de orice, chiar si cu vorbit singura. Normal ca nu ma mai gandeam sa gasesc solutii. Un nimeni (care ajunge sa fie considerat un nimeni chiar si de cei care odata credeau un tine, dovada ca te indeamna ca job sa spui juma’ de zi  buna ziua si ora exacta!) nu mai gandeste! Asta ajunsesem  eu. Un nimeni care nu mai gandeste, boceste, cauta vinovati si nu solutii.

Solutie prea desteapta nu am gasit nici acum. Macar mi-am amintit de ceea ce se numeste resemnare. Adica un fel de a fi bine, a ma bucura de ce cacat cu perje fac acum, de slanina de somon pe care o mananc si mai  tarziu, cand voi ajunge la  cina de viermi si scobit cu  destu’ in tarana sa ma bucur de masa indestulata.Dar macar sa nu le mai fac zile amare celor pe care ii vad clar si cu drag (ca pe mine am cam pus valul de ceva vreme, precum ziceam)! Adica de a ma bucura de prezenta acelor creaturi pe care le consider istorice si dumnezeiesti in viata mea,incepand cu maica-mea,  sa traiesc clipa si ce va veni, asta va fi! Pana la urma viata e scurta si ceasul dondane tic tac deasupra capului meu si al celor dragi mie, asadar putina liniste si calm nu ar strica!

Revenind la divagatia mea de inceput si valul  pus pe oglinda.  A fost o vreme indelungata in care nu am vazut nimic. Nu m-am uitat la nimic din ce sunt. Poate mi-a placut valul pus pe oglinda si sa dau vina pe asteptarile mele si ale celorlalti. Poat mi-a placut sa plang. Am avut unbun pretext de defulare.

Acum am ajuns sa ma caut si doresc sa ma vad. Doresc sa fiu vesela, doresc sa fiu amuzanta, doresc sa fiu o companie placuta. Doresc sa scriu din nou, doresc sa fiu si sa ma vad din nou pe mine.  Doresc sa fiu eu  fara alte imagini in creieri, fara deformari. Eu cea din oglinda. In seara asta voi lua valul de pe oglinda. Maine voi fi amuzanta si voi veni cu o poveste noua.

Asta nu inseamna ca voi inceta sa sper ca intr-o zi voi fi mai buna. Sau voi inceta sa sper ca voi  face ceea ce imi place, ci nu doar ceva de dragul de a fi in randul lumii  … sau ca intr-o zi voi stii ca voi avea de papa pana la sfarsitul vietii  ca  pot sa ma plimb, sa rad sau sa mananc o bomboana, care oricum ingrasa.  Dar ce pana mea,as prefera sa nu o mananc ca nu vreau, nu ca la  40+ nu o sa am din ce!… Sau ca voi inceta sa tin cura de slabire, ca sa fiu in acelasi registru si in tonul carcotelilor nepoatamii pe care am trimis-o discret la masa! Voi fi eu. Voi tine cura de slabire, voi cauta solutii pentru viitor, iar daca nu le voi gasi, ma voi resemna in continuare. Voi face astea, dar mai cu stil si iubindu-ma mai mult si cerand mai putin de la mine, asa poate ajung la un rezultat, nu la crize de personalitate negare… inclusiv a blogului.

Am explicat in prea multe cuvinte de ce nu am scris. Asta e legat de mine cu valul pe oglinda.

Ne vedem maine! Maine voi fi mai putin resemnata, mai luptatoare si mai eu insami!