Om de omenie

Am aflat de la Liliana Toma  despre piesa Om de omenie La Central.Cum era vorba despre La Central,  era clar că nu trebuie să plec cu vreo idee de acasă, ci să mă las surprinsă de piesă. Văzusem  o parte din decor în vară, pe când terasa primitoare era  încă deschisă, cu muşcate la frestre. Pe atunci observam cu drag ulcica pe masă, ştergarele, coşniţa plină cu fructe. Imaginea m-a trimis cu bucurie la casa bunicilor în vremea vacanţelor de vară.

Văzusem deja Viaţa mea fu ziuă, ştiam că tot ce urma să experimentez, văd, trăiesc va fi  din alt registru, departe de ce se întâmplă în cotidian, departe de comercial. Ştiam că va exista un mesaj profund. Profund ca valoare a sentimentelor.  Profund românesc. Aici nu m-am înşelat, mai mult chiar, aşteptările mele au fost depăşite de ce am trăit.

În mica sală La Central decorul de casă tărănească românească mă aştepta. La propriu, după cum mi s-a arătat  mai târziu.  

Om de omenie. O surpriză şi hrană pentru suflet.

Am râs. Am plâns. Am trăit. M-am întrebat. Am învăţat.

Om de omenie nu este o piesă de teatru obişnuită, este o colecţie care trece prin tot registrul folclorului românesc. În mica sălă trăieşti obiceiuri, de tradiţii, zicătoare,  vorbe de duh, bocet, blestem,  de poezii şi cântece româneşti, care pune în lumină cele mai importante momente ale vieţii, muncii, credinţei, naşterii, destinului, prejudecăţii, războiului, morţii şi dincolo de ea, toate acestea privite dintr-o perspectivă a înţelepciunii născute la sat.

Piesa în sine este un act colectiv care reprezintă  spriritul românesc  şi valorile  noastre puse în valoare printr-un ansamblu folcloric şi cultural autentic naţional, o adevărată comoară pe care nu mai avem ochi să o vedem. Scenele şi valorile de viaţa  se perindă una după cealaltă, întreaga sală este cuprinsă de freamătul comunităţii unui rural real. Actorii aleargă, joacă, plâng, se bucură, muncesc,  dansează pe scenă şi printre spectatori. Fiecare dintre ei sunt personificarea unei tipologii umane extinse la nivelul unei comunităţi, până la urmă la nivelul unei naţii unite prin limbă şi tradiţii.

Actul  a fost cu atât mai profund prin actorii care l-au jucat. Acei actori, mare parte foarte tineri, liceeni chiar, au reuşit să genereze vibraţie prin bucuria de a face. Am simţit în fiecare dintre ei  o dăruire necondiţionată, a fiinţei care face totul din dorinţa de a dărui fără a primi nimic în schimb.   Este o trupă magnific-unitară, firească şi în spatele fiecăruia se simte dragostea pentru actorie, dorin-

ţa de a da ce e mai bun. Ilinca Toma, personajul principal, este candidă, pură, profundă în voce şi act, neatinsă parcă de cotidianul atât de material, atât de potrivită pentru rolul pe care îl joacă. Iar Ilinca este pusă în valoare de fiecare dintre toţi aceşti copii frumoşi care joacă în Om de omenie.

Actorii:  Alexandru Soare, Danyel Rotary, Larisa Zouganelis, Alexandra Coman, Karina Alexandra,Ilinca Toma, Camelia T Soare, Stan Cristian, Andrei Musat şi  Robert Gabriel Cilinca

Aminteşte de înţelepciunea bunicilor

Trăim într-o societate în care mulţi  dintre noi am ajuns să ne punem întrebări asupra existenţei noastre. Citim cărţi, căutăm cuvintele de duh ale învăţaţilor  din întreaga lume, încercând să primim răspunsuri la întrebări existenţiale. Am uitat în schimb că fericirea vine din lucruri simple, am uitam să ne uităm la rădăcini.  

Nu ne mai întoarcem la înţelepciunea cuprinsă în zicătorile româneşti, în proverbe, cum obiceiurile dau un răspuns asupra aspectelor esenţiale ale vieţii noastre. Pe Internet circulă valuri de valuri de meme-truisme anonime, iar dacă ai întreba cine e Mioriţa, s-ar găsi cineva să se simtă înjurat şi să zică  Mioriţa e sor’ta măh!

Om de omenie creează cadrul perfect pentru a ne aminti de bunici. Ne redă sentimentul de apartenenţă. Fiecare zicătoare cuprinde înţelepciunea românească venită din realitatea dată de viaţă şi tipologii româneşti, de credinţe adânc înrădăcinate în esenţa aceea ce suntem.

De-a lungul piesei am râs. Am plâns. M-am bucurat. M-am resemnat. M-am întrebat. Am găsit răspunsuri. Mi-am pus  alte întrebări.

Viaţa -bucuria-iubirea- moartea şi momentele piesei

Nu voi face un rezumat al piesei, nici nu voie descrie piesa. Ar fi profund subiectiv. Plus că este dificil să pui în cuvinte ceea ce simţi adânc, până la râset sau lacrimi. Este o înlănţuire senzaţional regizată de Vasile Toma. Actele se completează firesc unul cu celălalt,  trecerile sunt dulce însoţite de cântec şi joc.

Voi trece prin penel momentele esenţiale,  aşa cum le-am simţiti şi trăit prin propriile filtre.

Teme pe care le-am regăsit în Om de omenie

Războiul  

este o temă largă la începutul piesei, mai degrabă un pretext dat de istoria românilor prinşi între muncă şi războaie.  Este un subiect  ce redă cu profunzime aspecte esenţiale precum iubirea de mamă sau de iubită, boala,  moartea şi viziunea asupra ei, nedreptatea războiului.

Săptămâna, munca şi obiceurile satului.

Este magistral momentul în care actorii se adună în jurul mamei săptămână.  Fiecare dintre copii ţese, coseşte, toarce, lucră pământul, numai Duminica se piaptănă.

Munca şi dragostea

Se tot repetă, ca o credinţă de căpătâi a omeniei. Scenele de iubire se împletesc cu cele în care munca  e de căpătâi şi motiv de abundenţă.  Scenele acestea muncă -iubire, sunt un şirag de zicale savuroase, pline de umor românesc.

Dragostea apare ca tema a împlinirii sau dimpotrivă ( iubitul plecat pe front, bădiţa cel iubit, harnic şi vesel, fata din flori ca rod al iubirii ascunse), dar întotdeauna profundă.

Apoi este Periniţa … dar despre ea voi vorbi mai mult la final…

Păcatul

Am simţit că păcatul în folclorul românesc  ca acea înţelegere  profundă asupra ce  face diferenţa între oameni. Trândăvia este unul dintre păcate. Apoi lipsa de bunătate (Cine poate face bine şi nu face păcătuieşte. Păcatul îşi caută vinovatul).

Naşterea

Dacă un şir lung de superstiţii de spre femeia groasă  îţi stârnesc zâmbetul, momentul în care cele trei Ursitoare  dansează în jurul pruncului îţi creionează ce este acela un om de omenie.

Omul şi natura

Este una dintre temele care cuprinde tot: naştere, iubire prejudecată, credinţă. Fetele joacă Paparuda,  Fata din Flori, invocarea vântului şi  soarelui să aducă veşti de pe front, Soarele

Fata din flori e un buchet de rozmarin, iendruşan, tămâioară. Acest moment mi-a plăcut enorm. Pe de o parte, a scos la lumină o trăsătură a românismului, judecata şi prejudecata satului. Apoi, acea incanţie a mirosurilor Dumnezeşti ale grădinii, ca o schimbare a  perspectivei, mi-a apărut  de o mare profunzime şi o bună lecţie de viaţă (”Sunt făcută din busuioc, rozmarin, tămâioară  (…) şi d’aia iubesc ploaia” – am  citat aproximativ).

Paparuda-   E o incantaţie plină  de vitalitate, arată credinţa că natura îi ascultă pe ţărani, dincolo de toate, arată credinţa.

Brazii şi munţii înalţi sunt atât de sugestiv interpretaţi de aceşti actori minunaţi! Mâinile se ridică încercând să atingă cerul, munţii, băieţii,  rămân neclintit legaţi de pământul mamă. Scena e mai sugestivă decât o fotografie, este însufleţiă de pasiunea  tinerilor care joacă scena.  

Invocarea Destinului

Ursitoarele, Ciuleandra,  monologul mamei care ţi-a pierdut fiul sunt toate momente care ne invocă destinul  Apăsarea paşilor, ritmul în dans îţi sugerează că lucrurile se scurg într-o singură direcţie, se scurge ca un ritm de paşi, un tic-tac de ceas, irevocabil.

Moartea şi dincolo de ea

Nu scriu moartea şi reînvierea findcă v-aş limita să priviţi lucrurile din punct de vedere religios. Este mai mult decât atât, este  credinţa a românului  de rând asupra  ce crede că este moartea şi ce cum priveşte reînvierea. E o perspectivă a durerii, dar şi a continuităţii vieţii.   Voi scrie mai mult despre aceasta scenă fiindcă este atât de profundă!

Tema morţii este reluată în mod repetat de-a lungul Om de omenie.  Chiar se sugerează capacul copârşeului  la un moment dat. Dar cea mai adâncă scenă a morţii este cea de final.

Vasile Toma a fost inspirat creator când a legat scenele. Un schimb de replici- zicale despre credinţa românului despre moarte te aduce mai aproape de temă. Moare Niculae. Urmează ritualul îngropăciunii. Un ritual adevărat. Mortul este întins pe masă, sătenii primesc ştergare, femeile împart colaci cu lumânări de care este prinsă batista. Sătenii se aşează la priveghi şi spun vorbe de duh, care curg una din alta. Redau ce îmi amintesc doar să simţiţi trecerea…  Nu se poate moarte fără râs şi nuntă fără plâns…Morţii cu morţii, vii cu vii… Hai să jucăm!

Se încinge Periniţa, un joc al dragostei, al speranţei, al continuităţii.

“Om de omenie” se încheie cu monologul mamei care şi-a pierdut fiul. Este durere şi speranţă în discursul femeii.  Este un monolog  real, cules dintr-un sat românesc. Este sentiment adevărat.

Sunt Om de omenie?

Trupa de teatru alături de mentorul Vasile Toma aleg un invitat, un om din sală pe care să îl numească om de omenie şi căruia să îi dedice munca lor colosală. Acum am fost aleasă eu. Am fost copleşită şi nu am înţeles de ce. Sunt om de omenie?  Am primit un răspuns : că exişti aşa cum exişti. pentru simplu fapt că exişti.

Mi-am tot pus întrebarea. Mi-am pus întrebarea ce înseamnă om de omenie? Pe măsură ce scriam mi-am răspus, în mod subiectiv, dar tind să cred că răspunsurile mele răspund fiecăruia dintre noi.

Nu pot să închei  fără să o amintesc pe Liliana Toma. Nu joacă,  numele ei nu este pe afişe.  Ea este motorul Bistro Cafe La Central, loc în care mi-am învăţat lecţii. De aici şi sentimentul meu de apropiere de bistro. La Central este locul în care se întâmplă lucruri, se cern sentimente, se desăvârşesc oameni.

Un răspuns- Om de omenie

Acum pot veni la întrebare care mi-a apărut.  Ce înseamnă “om de omenie”?

Nu ştiu dacă omenia se poate traduce printr-un singur cuvânt într-o altă limbă. Cel mai simplu răspuns care mi-a venit în minte,  o definiţie aproape circulară, a fost omenia este însuşirea, calitatea de a fi om.  

Apoi gândurile au continuat să curgă.  Omenia înseamnă să îţi vezi de treaba- treabă. Să  faci un bine când poţi. Să sfinţeşti locul în care eşti prin ceea ce eşti. Să poţi să te bucuri de binele altuia. Să râzi când ţi-e greu, cum zice românul, să faci haz de necaz. Să nu râzi de răul altuia.  Să faci bine necondiţonat. Să îi respecţi pe alţii. Să iubeşti oamenii. Să iubeşti ce faci. Să trăieşti cu bucurie.

Oamenia înseamnă  toate acestea şi încă ceva: omenia înseamnă să îţi păstrezi rădăcinile. Şi fiindcă vorbim despre un cuvânt românesc dificil de tradus în altă limbă, să îţi păstrezi rădăcinile româneşti. Iar piesa Om de omenie ne aduce aminte să fim Oameni  şi să înflorim pe bucata noastră de glie.

Este un punct de vedere. Sunt sigură că fiecare va simţi profunzimea spritului românesc, poate diferit de mine, dar autentic. Fiecare se va regăsi în Om de omenie.

Vedeţi piesa, regăsiti-vă pe voi, regăsiţi-vă rădăcinile!