Oglinda din minte
Oglindirea e în mintea noastră
Nu a fost o zi uşoară, trag eu linie la final de zi. Dar nici mai grea decât altele din ultima perioadă. E ciudat cum viaţa te învaţă să te remodelezi şi adaptezi, dacă vrei şi înţelegi că trebuie să o faci. M-a ajutat cumva imaginea din mintea mea să mă retuşez din mers, să cad, să mă scutur şi să merg mai departe, chiar când nu a fost simplu. O formă de dumnezeire, cum s-ar numi ea, a fost acolo pentru mine şi mi-a arătat cine sunt.
Aceeaşi minte mi-a fost duşman uneori. “Nu te vezi acolo, asta e problema ” mi s-a spus cu mult timp în urmă. Am realizat mai târziu ce vroia să îmi spună. Astăzi mă văd acolo. Astăzi sunt acolo. Oglinda reflectă cine sunt, cu cele bune şi rele. Şi mi le asum pe toate!
Psihocibernetica sau cum oglinda minţii e în valuri
Fără să îmi dau seama mi-a fugit gândul la PsihoCibernetica-Imaginea de sine – Cheia spre o viaţă mai bună , carte scrisă de dr. Maxwell Maltz. Dr. Maltz nu era doctor în psihologie, după cum nu era doctor în cibernetică. Era medic plastician. În timp, a observat cum existau oamenii care se schimbau radical după operaţia estetică. Radiau, aveau încredere în ei. Exista o altă categorie care erau frumoşi înainte de operaţie, doreau schimbarea şi continuau să se vadă urâţi. Fiindcă aşa se vedeau.
Mai vorbea dr. Maltz despre cei care îşi arătau cicatricea, urâţenia, ar spune unii, ca însemn al mândriei. Dădea exemplul unui spadasin care avea o tăietură în urma unui duel. Era marca unei victorii, a unui învingător. Eu sunt undeva la mijloc între doamna cu operaţia estetică de succes şi spadasin.
Nu m-am răbdat şi am pornit să caut cartea, ştiind că voi găsi suficiente fragmente care să sublinieze cum totul e în mintea noastră. Ca o paranteză, uitându-mă prin rafturi am găsit volumul Pasteluri si culori semnat (cu dedicaţie inlusă 🙂 ) de Corneliu Vadim Tudor şi nu mai îmi venea să o las din mână. Nu voi insista acum, voi vorbi altă dată îndelung. E nedemn să trec atât de repede peste acest subiect, mai ales că atunci când a scris rândurile a descris, în stilu-i, o întreagă istorie a numelui meu. Era prima persoană pe care o întâlneam şi care ştia etimologia, nume care mă descrie atât de bine!
Întorcându-mă la PsihoCibernetica-Imaginea de sine – Cheia spre o viaţă mai bună. Dacă aveţi cel mai mic dubiu că imaginea din oglindă, nu reflecta cine sunteţi, vă recomand să o citiţi. E dreptul vostru să alegeţi altfel.
„Chirurgia” -imaginii din oglindă
O să vă scriu un extras din procedura transformării personale, aşa cum o prezintă dr. Maltz. Restul descoperiţi-l citind.
-
Mecanismul încorporat al succesului dumneavoastră trebuie să aibă un scop sau o „ţintă”. Acest scop sau ţintă trebuie concepute ca şi cum „ar exista deja” într-o formă actuală sau potenţială. Mecanismul operează fie prin (1) cîrmirea spre un scop deja existent, fie prin (2) „descoperirea” a ceva care există deja.
-
Mecanismul automat este teleologic, adică operează sau trebuie orientat spre „rezultate finale” sau scopuri. Nu fiţi descurajat dacă „mijloacele folosite” nu par evidente. Funcţia mecanismului automat este să furnizeze „mijloacele folosite” atunci cînd furnizaţi un scop. Gîndiţi în termeni de rezultat final; mijloacele necesare vor apărea singure.
-
Nu vă temeţi să faceţi greşeli. Nu vă temeţi de eşecuri temporare. Orice servomecanism atinge scopul prin feed-back negativ sau prin mersul înainte, facînd greşeli şi corectînd imediat traiectoria.
-
Însuşirea deprinderilor de orice fel se obţine prin încercări şi greşeli corectate mental după o eroare, pînă ce mişcarea „de succes” sau performanţa au fost atinse. După aceea, ceea ce se învaţă şi continuă ca succes se obţine uitind greşelile trecutului şi amintindu-vă reacţia de succes în aşa fel încît să poată fi „imitată”.
-
Trebuie să învăţaţi să aveţi încredere în mecanismul dumneavoastră creator. El îşi face treaba, aşa încît nu-l „blocaţi” devenind prea preocupat sau prea nerăbdător dacă va funcţiona sau nu sau încereînd să-l forţaţi prea mult printr-un efort conştient. Trebuie să-l „lăsaţi” să funcţioneze şi nu să-l „faceţi” să funcţioneze. Aceasta încredere este necesară pentru că mecanismul dumneavoastră creator operează sub nivelul conştientului şi nu aveţi cum să „ştiţi” ce se întîmplă privind de la suprafaţă. Mai mult, el operează în mod firesc spontan, conform nevoilor prezente. De aceea, nu aveţi nici o garanţie anterioară. El funcţionează pe măsură ce acţionaţi şi cînd îi daţi o comandă pe care s-o îndeplinească. Nu trebuie să aşteptaţi să acţioneze doar cînd aveţi o dovadă, trebuie s-o faceţi ca şi cum ea ar exista, pentru că va apărea. Sau, cum spunea Emerson: „Faceţi lucruri şi veţi avea puterea.”
Maxwell Maltz
Multumim Pixabay.com pentru fotografii!
Spune prietenilor doar dacă îi interesează!