Plimbare la Sinaia la – ‘nspe grade celsius

Vineri seara mi-a sunat in urechi un zvon de „plimbare” pana la munte. Mmm, cum se anuntase un ger de crapa pietrele si in Bucuresti , insemnand ca as fi stat in casa,  mi-ar fi placut ca zvonul sa devina realitate. Sambata dimineata se intamplau diverse in jurul meu, iar calatoria parea sa nu aiba loc… asta pana la pranz cand in minte mi se concretizeaza „bagajeeee!!”.

Nu sunt pregatita cine stie ce pentru excursii pe munte iarna. Nu am schiat, la propriu, in viata mea si, sincer, ma cam imaginez impleticindu-ma in schiurile uriase. De fapt, in singura mea tentativa de a schia, amaratul de instructor care m-a nimerit, mi-a tot carat schiurile in carca la deal, fiindca probabil se gandea cum o sa sterg zapada cu nasul daca ma lasa sa urc cu cataligele pe picioare. Si fiindca nu schiez, nu am nici nadragi de ski, asa ca mi-am pregatit un teanc de ciorapi si vreo trei perechi de jeansi, pusi pe dimensiuni, de la mititel la largalau, ca sa ii iau unii peste ceilalti.

Am ajuns seara, relativ tarziu, ne-am burdusit burtihanele, am tras cate un antigel in camera si printr-un somn adanc am asteptat dimineata pentru a urca intr-o plimbare. Curat plimbare! Dimineata era un frig de crapau pietrele. Infofolita pana in dinti, mergand ca un robotel din cauza teancurilor de pantaloni pe care le purtam am purces la…masina, care ne-a dus pana la 1200m.

Peisajul era mirific si m-am bucurat de el. Recunosc ca eram inciudata pe cele doua picioare stangi pe care le am, iar  de fiecare data cand eram devansata de vreun schior sau vreun copil cu placa simteam ca imi clocoteste sangele de invidie. Prindea bine pe gerula la cumplit!Spre supararea mea si bunul mers al circulatiei sangvine, eram depasita numai de copii cu placa sau schiuri.

Era o zi  senina, superb -luminos -geroasa, iar pe cer lucea  un soare maaare si portocaliu, dar nici urma de vant, spre dezamagirea mea care am carat zmeul dupa mine. La un moment dat, dintre munti, s-au ridicat  valatuci de nori, iar neaua cadea sclipicioasa, fara a se forma in fulgi, ci doar solzi reci de gheata.

Am scos aparatul sa fac poze acelui peisaj fabulos. Stupoare, imediat ce am scos aparatul din husa au cedat acumulatorii. Frig, domne frig! am tras doua poze, mi-am incalzit aparatul in geaca si cu degetul tremurand am reusit sa apas butonelul si  am prins cateva instantanee.  Am ajuns la cota 2000 si nefacand sport, adica nu mi-am pus schiuri pe labe, doar ce m-am coit de colo-dincolo sa nu inghet si  am mai facut cateva poze (asta intre pauzele de lesin ale acumulatorilor resuscitati de caldura de la pieptul meu, vascularizat de invidie). Am mai stat pe marginea partiei sa vad care e treaba cu placa. Cu aia chiar m-as da, desi vad un viitor vinetiu pentru fundul meu.

Dupa ce mi-am mai clatit ochii cu eschivele unor schiori cu experienta sau am mai carcotit pe sema unor novici spunand „asa o sa fac si eu” am gasit de cuviinta ca trebuie sa imi las o parte din gasca sus pe partie cu schiurile si placile lor si sa ma car.  A fost curat plimbare!

Am coborat cu telegondola catre cota 1420 m. In trasurica suspendata urca doi tipi care veneau de la schi. Unul dintre ei se apuca sa dea telefoane. Eram in dreapta lui si auzeam ce vorbea atat el (care nu se sfiia sa se lamenteze cat putea de tare), cat si interlocutoarea.  Cu un sictir d’ala greu, prelungind cuvintele zicea „Mdaaa, acum am coborat de pe partie. Am coborat ca e un ger cummmmplit si vaaaant. Noroc ca e puttttin soare”. Baaa erouleee! Am coborat din lumi paralele sau de pe acelasi varf de munte? Sunt de acord cu gerul. dar vant??? Eu m-am rugat pentru o pala de vant sa am si eu ce face acolo sus. Doar putin soare? Mi-am injurat proasta inspiratie de a-mi uita ochelarii de soare! Cat sacrificiu  din partea individului! Sa indure un vant inexistent de dragul sportului de iarna?!

Data viitoare imi iau nadragi adecvati si ma incerc cu placa! Va anunt inainte de plecare, iar daca nu scriu o buna bucata de timp va fi din cauza unui sezut dureros si colorat.