M-am intors din padure- as urla ca lupul
[slideshow]
In vine sa urlu fiindca mi-a placut, atat de mult incat as fi ramas alaturi de lupul care cica da tarcoale cabanei de la Omu. Exista in iesirile astea o doza de bine pe care o administrez prin toti porii, prin toata suprafata pielii si care, la final, se manifesta printr-un zambet. Sau de ce nu? Un urlet care sa reflecte starea de bine. Fiindca mi-a placut atat de mult in pustietatea de la Padina, a rezervatiei Bucegi in general, as fi hauit la oras ca la un pericol mai mare decat salbaticia insasi. Acum la povesti cu mine. Am plecat vineri dupa amiaza, cu sufletul ca un fulg. Dupa saptamani in sir in care am vazut si simtit din plin ce inseamna punctul pe I [inconstanta, incompetenta, indolenta, intoleranta, indiferenta etc], simteam ca sunt bine . Eram usoara fiindca eram alaturi de persoane dragi, alaturi de care puteam sa imi las garda jos. Mai mult decat atat, eram fericita ca ma indreptam spre un loc peste care a suflat Dumnezeu. Drumul ne era cunoscut, eu si prietena mea, care se casatorise in varf de munte in urma cu un an, ne-am intalnit in Targoviste si de acolo am tot mers in caravana. Era o caravana frumoasa, inedita, nu una cu tigancuse cu bani in par ,ci una de oameni frumosi si nebuni care iubesc natura si evolutia tehnologiei in egala masura. Cine ne-a intalnit in covoi sau cine ne va intalni, chiar din aceasta descriere sumara ar sti ca e vorba de gasca mea de nebuni frumosi.
Intre Moroieni, satul in care Borat si-a cam facut de cap cu nevasta grasa, si sanatoriul de TBC, drumul e o ruptura hidoasa, fie in asfalt, fie in piatra cubica, o jignire adusa nu numai bitumului si inventatorului sau, dar chiar insasi notiunii de drum. Lucrurile au devenit mai frumoase , din punctul nostru de vedere, odata ce am intrat pe drumul sapat direct in munte ca in natura,pe piatra seaca, cu bolovanis in jur. Nu mai aveam ce carcoti, piatra sub noi, brazii sau muntii de jur imprejur. In zona de la poalele muntelui, aproape de sanatoriul pe care l-am mentionat mai devreme, mai sunt unii foiosi care au inceput sa se coloreze frumos si sa se impauneze pentru o perioada scurta, pana la venirea primei zapezi.
Am ajuns tarziu la Padina ,unde ne-am cazat, ca de obicei, cu veselie la acelasi hotel. O intamplare fericita ne-a repartizat fix aceleasi camere ca anul trecut. poate intamplarea fericita era vocea prietenei mele, care rezervase camerele. Zic si eu! Seara fericire: eram in calatorie asa ca puteam intrerupe dieta! Wooooooowwww- urla din nou lupoaica din mine! Am mancat bine, prea bine pentru ora tarzie, iar de-a lungul serii, in gasca s-a facut un amestec exploziv de fineturi ca Martell, Fernet branca, locala Timisoreana si palaria sau puterea unui cavaler nu stiu de unde (puterea cavalerului era un vin local – chiar de pe acolo de prin Dambovita county).
A doua zi de dimineata, un nou festin la mic dejun si pregatirea pentru vizita zilei : nasa Ginuta.Exista trei categorii de oameni : unii care cunosc cuplul Ginuta si pe Ginel, altii care ii vor cunoaste pe cei doi, candva in aceasta viata si altii, mai constipati din cauza pantofilor stransi care le blocheaza degetul mic de la picior (cel care ii ajuta sa gandeasca) si care nu ii vor cunoaste niciodata. Nu ma adresez ultimei categorii fiindca sunt sigura ca astia nu imi citesc blogul (iar daca l-au citit nu il vor mai citi de acum incolo:) ) Ginuta si Ginel formeaza cuplul forte de la Babe care intinereste langa Babe si imbatraneste langa Sfinx, care stie o multime de povesti despre munte si te serveste cu o mancare buna, gatita cu mult suflet, asezata pe masa cu drag si asezonata cu o povestire despre spatiul dintre munte si nori.
