La portile Orientului
Asa descria Mateiu Caragiale Bucurestiul celor trei crai de Curtea Veche.Am preluat sintagma cu gandul nu la capitala noastra, ci la orasul bulgaresc Ruse, singurul oras bulgaresc pe care l-am vizitat si care, intr-o mare masura poate fi comparat in balcanism cu orasele noastre.
Pentru ca distanta e mica, iar Dorobantiul nu e de mine, am plecat la o cafea la Ruse. Dupa ce parcurgi 65 km, treci o granita, ai senzatia ca ai ajuns… tot in Romania. Blocuri inalte, parcarile pline cu masini inmatriculate in Giurgiu sau in Bucuresti iti dau senzatia ca esti intr-un orasel de provincie de la noi.
Odata ajuns in buricul targului se schimba putin situatia. Centrul seamana intr-o oarecare masura cu centrul vechi de la noi. Strada principala, un fel de Lipscani a noastra, este inchisa circulatiei, este curata si fara sapaturi, iar pe o parte si celalalta este ticsita de magazine de fitze sau pseudo fitze ( ceva de genul “Giorgio Cavalli” ca o combinatie fireasca intre Giorgio Armani si Roberto Cavalli) si din loc in loc se imprastie o terasa populata de n-ai unde arunca acul.
In fine. La o terasa de genul asta am ajuns si eu, am apucat un locsor, chiar spre centrul strazii. Arunc un ochi. Pe alee se plimbau tipe, care mai de care mai impopotonate, smacuite si cocotate pe tocuri, cu fete acoperite de ochelari mari de musca. Iau aminte, fiindca tiparul mi se pare cunoscut. In timp ce fluxul de pe strada principala isi urma cursul de tipese (care umblau in gasca, iar culoarea de referinta a hainelor era movul), privesc si lumea de la terasa. O masa mai jos, niste tipi imbracati cu blugi decolorati si incaltati cu adidasi de firma isi butonau telefoanele. La gat straluceau lanturi groase aurii, lasate intentionat sa se vada de sub gecile deschise la culoare. In motul capului stateau sprijiniti ochelarii de soare a caror marime era direct proportionala cu grosimea lantului. Vorbeau destul de tare, norocul lor e ca nu intelegeam o iota din ce vorbesc, ca altfel v-as fi povestit si voua.
Am continuat “cercetarea’. Nu era cald sa iti scoti limba, dar asta nu a impiedicat-o pe vecina de la masa de alaturi sa ramana intr-un maieu rosu, care sa ii dezveleasca umerii. Nedumerita, am continuat sa o privesc. Cateva minute mai tarziu isi aranja bretelele, lasand sa se vada umarul sexi, proaspat tatuat cu un trandafir asortat vestimentatiei.
Sincera sa fiu, am crezut ca am gresit locul, ca am nimerit fara sa vreau pe Dorobanti. Priveam cand la buricele goale, cand la topurile mov, cand la baietasii care se jucau cu telefoanele si imi dadeam seama cat de tare seamana atmosfera cand vine vorba de fitze. Preturile mici, mi-au confirmat ca am ajuns unde mi-am propus, in rest…!
Ce nu am realizat este daca la noi femeile umbla in haita ca pradatoarele, poate pica, poate cade!