La buza Ardealului – in drum spre Sighisoara

Daca treci de inghesuiala si cozile interminabile de masini de pe DN1, poti spune ca ai primit pronia cereasca. Cum treci de Brasov intri intr-o alta lume. In locul masivilor muntosi se dezvaluiesc dealuri domoale, impadurite fie in palcuri mici, razlete, fie din cap pana in picioare, precum domnite sfioase. Ici si colo se ridica siruri de capite de fan, dincolo mai la vale palcuri de animale, vaci, oi… Deja am trecut in Ardeal si se vede. Casele, la randul lor, au alta infatisare decat cele muntenesti. In primul rand ele se arata la fata! Cochete, cu geamuri mari (de obicei doua, ca doi ochi inchisi) casele sunt construite spre strada, fiind strajuite de garduri inalte , cat casa care sa acopere „rufele” familiei care o locuieste. Portile, majoritatea din scanduri inalte si drepte din lemn, se inalta la fel de inalte si semete precum gardul si casa. Bisericile cu turnuri inalte si simple, in stil gotic, se inalta de-a lungul drumului impunatoare, dar modeste, prea putin impovarate de stilul bizantin, des intalnit la bisericile ortodoxe din Muntenia. In Feldioara se da startul la parada bisericilor in stil gotic, in timp ce tu, calator, dansezi pe drumul valurit, parca in ritmul dealurilor. Despre biserica din Feldioara am citit, astazi la intoarcere, ca este construita pe ruinele vechii bazilici din secolul al XIII-lea.

Iesi dintr-o localitate si si iti clatesti privirea cu acelasi peisaj incantator. Locurile te delecteaza prin armonie, prin liniile usoare, unduite, asimetrice ale dealurilor, ale copacilor aruncati parca jucaus. Pana si drumul a preluat aceasta linie ludica si te duce cand spre stanga, cand spre dreapta, cand te rasuceste in cercuri. Intri in padure, aceasta este verde, verde inchis peste tot. Nasul obisnuit cu noxele orasului se umplu de mirosul racoros de frunza, de iarba si mai e ceva, mai e o mireasma pe care nu o identific, dar care este atat de placuta! Pe cat de greu e sa descrii frumosul, cu atat mai greu e de descris mirosul! 🙂

Iesi din padure, mai topai peste niste dealuri, te mai rostogolesti peste curbe, mai vezi ruinele unei cetati…La Rupea am oprit. Cetatea se afla in varful unui deal, masiva, din piatra precum locul pe care a fost ridicata. Cenusie, aflata deasupra asezarii existente, cetatea sta trufasa in varful dealului, sfidand civilizatia, blocurile la fel de cenusii si strandul in care se balacesc localnicii, chiar la o azvarlitura de bat de sosea. Dupa cum am aflat acum, cetatea Rupea a fost construita si extinsa pe dealul Cohalmului intre secolele XIV-XVII pentru a oferi refugiu locuitorilor din zona.

Odata trecut de Vanatori, astepti doar intrarea in Sighisoara. Chiar si orasul nou, aerisit, cu aer de provincie este incantator si te previne ca aici timpul se scurge altfel.