Identificator unic european
Un nou identificator unic la nivel european pentru firme
Dacă aveți o firmă este posibil să vă intereseze această informație: de luna aceasta firmele au un nou cod unic de identificare european – EUID. Este o informație pe care am aflat-o din colaborarea cu EU Legal Services, am considerat-o importantă pentru antreprenori, așa că scriu mai departe.
Acest nou identificator european vine în urma deciziei interconectării ONRC România la o bază de date comunitară. În România această măsura a fost stabilită prin Legea nr. 152/2015 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul inregistrarii în registrul comerțului, care transpune Directiva 2012/17/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 13 iunie 2012 de modificare a Directivei 89/666/CEE a Consiliului și a Directivelor 2005/56/CE si 2009/101/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului in ceea ce privește interconectarea registrelor centrale, ale comerțului si ale societăților.
Astfel, începând cu 7 iulie 2017 toate firmele care se înscriu la Registrul Comerțului vor avea în afară de codul de identificare și numărul de la Registrul Comerțului un cod suplimentar. Afacerile care au fost înmatriculate înainte de această dată nu sunt obligate să schimbe certificatul fiscal, dar pot obține codul Unic de identificare europeană (EUID) la cerere.
Ce trebuie să știți despre EUID?
- Este un identificator unic ( EUID) pentru firmele de pe teritoriul Uniunii Europene. Sub acest număr de identificare se înregistrează informații despre starea de funcționare și solvența firmelor.
- Firmele europene pot fi găsite în baza de date EUID în limita în care acestea au cerut un identificator unic.
- Implementarea acestui identificator unic este o măsură comunitară pentru transparență în afaceri și justiție
- Pe portalul european mai pot fi găsiți profesioniști din domeniul justiției
Ce informații sunt înscrise sub umbrela EUID?
- Legea nr. 152/2015 și normele de aplicare ulterioare stabilesc că în baza de date se vor înscrie informații precum:
- Numele și forma juridică a firmei
- Sediul social, numărul de înregistrare la Registrul Comerțului
- CUI și EUID
- Dacă firma este în funcțiune, insolvență sau faliment
- Eventuale alte aspecte.
Cu ce îi ajută EUID pe antreprenori?
E o măsură bună, antreprenorii putând să își verifice potențialii parteneri de afaceri, solvabilitatea lor. Se creează un mediu de afaceri mai transparent, mai sigur.
Sursa foto: pexels.com
- [wp_ad_camp_2]