Trup, Minte, Suflet
I explore reloaded.
Trup. Minte. Suflet
De ce I explore? Am acest proiect în minte de aproximativ un an în minte, dar nu s-a întâmplat, nici nu eram deplin
pregătită pentru aici și acum. Iniţial am vrut sa se numească Carpe Diem. Domeniul era luat. Apoi analizând, mi-am dat seama că nici măcar nu se potrivea foarte bine numele pentru ce gândeam eu proiectul meu. Carpe Diem este un îndemn.
I explore sunt eu, eşti tu, suntem noi, cei care facem lucrurile să se întâmple. Așa mă întorc la vechiul domeniu I explore.
I explore a fost marea schimbare. I explore eram eu, exploratorul, erau clienţii mei care, desi puteau suferi diverse forme ale divizibilităţii, se bucurau de lume și surprizele pe care aceasta le oferă. I explore a fost pasul spre antreprenoriat cu dorinţa de a schimba ceva, de a oferi turism accesibil pentru prima oară în România. Am plecat cu un mare elan, cu vise mari, cu motoare turate, cu îngeri pe Pamant, gata sa răstorn lumea. Divinitatea mi-a arătat diferite faţete ale sale. Turismul accesibil a alunecat pe plan secund, totuşi visul continuă. Îngerii pe Pământ au devenit doar îngeri. Intr-un fel, simt timpul altfel, mai real. Totuşi, am devenit mai înţeleaptă, mai ponderată în aşteptări, mai concentrată pe astăzi. M-am întors la comunicare, o prima dragoste a mea. Divinitatea are altă cuprindere cu, dar dincolo de, dogmă. Continui să cred în I explore, încă trăiesc fiecare zi ca o călătorie și ştiu că mulţi dintre voi trăiesc acum și aici. Acest site nu este despre mine, ci despre noi toţi cei care simţim viaţa ca o expediţie.
Site-ul este împărţit simplu în trup, suflet, spirit.
Pentru trup vom avea grijă să includem sporturi, altele decât fotbal, poker sau miuța. Sigur voi vorbi despre motociclism, motocros, voi invita sportivi care să vă lumineze de ce este atât de fain acest sport. Vom scrie despre fitness, cu puţin noroc și o fereastră liberă a antrenorilor personali, ne vom bucura de sfaturile lor. Vom scrie despre un stil sănătos de viaţă și, clar, acesta nu include diete cu pilula minune care te scapă de +10kg într-o săptămâna. Vedem ce timp liber au între consultații prietenii medici și le cerem o părere despre cele mai dureroase maladii ale secolului. Dacă ne pot oferi un ansamblu holistic în contextul site-lui (trup, minte, suflet) cu atât mai frumos! Vom depune eforturi să aducem pe site opinii avizate ale celor care ştiu sau argumentează cu studii reale, avizate, care să le susţină părerea.
Minte e dedicat știrilor prin care ne joacă mintea sau articolelor și provocărilor să ne provoace neuronii.
Spirit este pentru şi despre suflet, despre oameni cu suflet, despre oameni talentați, călătorii, locuri, povești ca hrana profundă a sufletului. Despre spirit, fără spiritism.
Nu este un site new-age style. Este un site despre noi în prezent. Despre oameni frumoşi de tot felul. Aici sau oriunde.
Ai o poveste similară de spus ? Contactează-mă la corina.stefan [@] iexplore.ro !
Viața e o călătorie. Bucurați-vă de ea!