„Folclorul” s-a nascut la sat, dar nici satul nu mai e ce a fost !

Cacata- o ulita cu nume de mare succes
Cacata- o ulita cu nume de mare succes (sa nu luati data in seama!)

Am fost recent in satul in care obisnuiam sa imi petrec vacantele in copilarie, dupa cum multi dintre noi ni-l petreceam la “tara”. Nu o sa vorbesc despre drumul judetean care e  gaurit si vai de el acum. Poate vor veni si acele vremuri, desi despre starea drumurilor din Romania vorbeste tot romanul, nu numai cel care a ajuns in sud, aproape de satul lui Moromete.

Dupa doua zile tadandalit cu mutra la soare si stat de pomana in timp ce mama, saraca mama, imi canta in struna, a venit si vremea vizitelor. Nu de alta, dar frate-meu vroia oua de tzara, iar daca sora mai mica se afla acolo de ce sa nu ii faca si lui hataru, sa i puna trufandaua direct in frigider ! Am mers pana la o ruda care are mai mult pasaret decat poate duce (in ciuda fetei netede, femeia are in spate vreo opt decenii de viata si munca grea!).

Ne intorceam acasa (fara oua, spre satisfactia mea si dezamagirea maica-mii) si, mergand pe una dintre ulite, perpendiculara pe «linia » unde locuiesc sezonier ai mei, o vad pe « Pizdoaia ». O batrana care isi taraia sonda, se tara si ea pe prispa. Nu ma pot abtine si o intreb pe maica-mea daca aia e Pizdoaia. Maica-mea imi confirma cu juma de gura ca da,  aia tanara. Pai daca « aia tanara » se misca, vai de ea, cum e aia batrana ? Aia batrana e oale si ulcele, Dumnezeu sa o odihneasca.

 

Acum  sa va spun cateva porecle de la noi din sat. Pizdoia, Flocea, Pulicu, Coita. Astea-s pe departe cele mai memorabile.

Pizdoaia (despre care v-am povestit si a carei porecla nu ma mira, fiindca la fiecare cearta, dese de altfel si provocate de ea,  spunea «manca-mi-ai..» porecla )  locuia vis a vis de Flocea. Vazand si darapanatura ce odata reprezenta familia «Flocea » nu ma pot abtine : « Flocea a murit, Pizdoaia  e dusa, ce drac a ramas ?! » « «Aia tanara » imi raspunde mama, care mai apoi imi face semn cu deştu’ la gura in semn de taci o data ! Ma uit in directia in care maica-mea privea si vad o batrana, care, nici pe departe nu semana cu guraliva care facea galceava pe Cacata (asta e ulita pe care stateam eu, perpendiculara pe ulita Pizdoaicei, cum ii spunea bunica-mea, Dumnezeu sa o ierte, haioasa si muncitoare femeie mai era !). O sarmana batrana se tara ca vai e ea, cu diverse divaisuri in ceea ce ea odata aclama la doua minute, incat bunica-mea ma baga in casa numai la aparitia ei !

 

Cand ajung in curte, nu ma rabda si o intreb pe mama daca Pulicu si Coitzu mai traiesc. Despre Coitzu stia si mama ca ar fi murit si cica, cica , ne-ar fi fost ruda indepartata prin alianta. Despre Pulicu a auzit de la noi, astia mici si dracosi.

Va zic eu despre Pulicu. Asta statea in valea, pe ulicioara (de fapt, la vremea aia era o stramtatura inclinata care, in vale, ducea spre un drum numit «valcea »). In deal, la capatul ulicioarei statea Coitzu. Din nefericire, Coitzu era sus, in deal, Pulicu, in vale, la gura valcelei! Dar fiind prea mica, nu prindeam astfel de subtilitati obscene.J
Ce pot sa vad spun este etiomologia Cacatei. Pe Cacata se intorceau oile si vacile de la camp si lasau in urma digestia la tot ce mancasera pe acolo. Acum prea putini mai stiu de Cacata de odinioara. Poate unde ulita a fost pietruita si locul vacilor a fost luat de niscaiva nativi aflati la varsta majoratului, care isi acopera fata cu ochelari cat toata mutra si  bazaie niste scutere cumparate din banii trimisi de parinti din Spania.

Acum serios. Odinioara nimeni nu zicea ssst! cand era vorba de porecla. E adevarat ca bunica-mea o bodoganea in curte pe vecina zicandu-i Pizdoaica, dar nu sfiia sa zica “Pizdoaie hai la clica!”, alternat cu “Marioara hai la clica!” (cred ca asta era in functie de cate patachine facea “aia tanara”). Pe intelesul tuturor, clica era un fel de sezatoare pe marginea santului unde femeile coseau, tricotau sau pur si simplu carcoteau. Iar la clica asta femeile povesteau cu naturalete despre  a lu’ X sau a lu’ Y, iar daca era vorba despre Pizdoaia sau Coitzu, o spuneau simplu fara sa isi diminueze volumul vocii, ca la un mare secret sa o mare rusine. Asta era porecla omului si basta !

Previous post Fără zahăr
Next post Prostia doare uneori