Vali Irina Ciobanu:Arta de a picta- arta de a trăi frumos

„Prin muncă, talentul se şlefuieşte, se dezvoltă,  se transformă. Devine vocaţie.”

De vorbă cu pictorul Vali Irina Ciobanu

Când am schimbat iexplore.ro către un blog pentru suflet, am avut în plan să vă fac cunoştinţă, online, cu oamenii frumoşi pe care îi cunosc sau pe care voi ajunge să îi cunosc şi care, prin măiestria lor sau prin ceea ce sunt, mă inspiră. Una dintre primele persoane la care m-am gândit să o invit la taclale pe blog a fost Vali Irina Ciobanu, VIC. Un pictor minunat, un om vesel şi tonic, o explozie de bucurie atât prin artă, dar şi în viaţa de zi cu zi.

De la prima întâlnire cu Vali Irina Ciobanu am fost fermecată şi resuscitată emoţional de râsul ei vesel şi sănătos, de bucuria pe care o degaja în încăpere. Râdea din tot sufletul, cu tot trupul, natural şi tonic. Simţeam împlinirea şi degajarea omului aşezat în munca şi emoțiile sale. Pe măsură ce am cunoscut-o am apreciat modul în care Vali înţelege să picteze şi să trăiască. Am admirat cum ştie să-şi păstreze mina veselă, am apreciat că nu am văzut-o tristă niciodată. Dimpotrivă am simţit cum dă din vigoarea ei celor din jur. În lumea VIC, în atelierul de lângă Cişmigiu, totul este optimist: culori, cursanţi, tablouri şi, fără să-şi dea seama, cei care îi trec pragul sunt contagiaţi de aceeaşi jovialitate.

Pe de altă parte, la Vali Irina Ciobanu respect faptul că pictează de dragul vocaţiei şi talentului, nu neapărat pentru a culege laurii laudei. Deşi a realizat atâtea lucrări faine, există o naturaleţe şi o bucurie lipsită de emfază pe care rareori am întâlnit-o. Găsesc în ea doar echilibrul persoanei în care harul, dăruirea  şi tenacitatea s-au întâlnit, pentru ca noi toţi să ne bucurăm de picturile ei.

Această doamnă minunată mă inspiră şi îmi doresc, citind aceste rânduri, să aducă în viaţa voatră la fel de multă bucurie. Voi introduce emoticoane întrucât aş vrea să simţiţi, măcar în mică măsură, autenticitatea vervei, starea tonică  a pictoriţei.

„Sunt printre norocoşii care şi-au au găsit vocaţia”

Vă invit să citiţi în continuare şi să vă lasaţi inspiraţi de bucuria pictorului şi omului frumos Vali Irina Ciobanu:

CS: Eşti un om care inspiră atâta bucurie. Secretul este în pictura şi arta ta?

VIC: …:)) Mulţumesc, eşti draguţă… Nu ştiu stiu, probabil.Când pictez sunt fericită …când nu pictez, mă străduiesc să fiu.:) Poate că din cauza asta ți se pare că inspir bucurie, nu am idee.

CS: Când ai început să pictezi?

VIC: Pictez de când mă ştiu.Când eram mică desenam prinţese cu rochii extrem de elaborate şi visam să ajung „chiortoreasă”. Vezi tu, la Valea Popii unde am crescut eu, nu existau designerii vestimentari. 

Apoi am început să scriu poveşti pe care le ilustram cu migală, astfel încat, fără să ştiu, scriam un „picture book”

Am ajuns la Maestrul Botezan în atelier când aveam 15 ani şi, din momentul acela, am ştiut ca eu „pictor din ăsta” vreau să devin. Atât de mult mi-a placut atelierul, ideea de a veni la atelier ca la serviciu, ideea de a picta mereu încât mi-am dorit din tot sufletul să fac asta ca profesie. Nu-ţi poti imagina ce fericită sunt că fac asta!

CS: Ai găsit împlinirea de la început prin artă?

VIC: Da, efectiv sunt printre norocoşii care şi-au au găsit vocaţia. Pictura mă face fericită, totdeauna m-a făcut. În momentul în care mă apuc de lucru lumea, cu toate problemele ei, dispare. Rămân doar suportul (pânză,lemn,hârtie..), pensula şi culorile. Şi partea cea mai faină e ca atunci când nu-mi iese, când greşesc, am parte de adrenalină,dacă-ţi vine a crede!!:)) De asta experimentez atât de mult,caut tehnici noi şi cercetez, sunt dependentă de adenalină. E genial!!! Apoi repar şi, normal, endorfinele mă inundă şi-s fericită.

Crede-mă, e o fiţă să pictezi. 

„… Trăiesc, am trăit din pictură şi sper să trăiesc din asta fiindcă nu-mi doresc să fac nimic altceva în viaţa asta”

CS: Eşti un pictor foarte bine cotat. Cât de „spinos” a fost drumul până aici?

VIC: Nu mă pricep la cote…mă rog…Şi nu stiu dacă „spinos” este cuvântul potrivit. Cred că mai degrabă normal, extrem de normal. Pictez aproape zilnic de la 15 ani, am început să vând pictura în Galeriile UAP pe când aveam 18 ani, am atelierul meu personal de când aveam 22 de ani…Trăiesc, am trăit din pictură şi sper să trăiesc din asta fiindcă nu-mi doresc să fac nimic altceva în viaţa asta..aşa că..mă străduiesc şi eu. 

…fără tenacitate, muncă, perseverenţă, talentul e în van

CS: Folosești o tehnică renascentistă pe care prea puţini pictori o practică. De ce ai ales acest drum?

VIC: După cum îţi spuneam,experimentez mult. Îmi plac tehnicile, le studiez, încerc să le aflu secretele…Era normal să ajung şi în Renaştere. S-a pictat atâţia ani pe piele, încât era imperios necesar să încerc. Tot timpul încerc tehicile care au rezistat în timp, tehnicile care şi-au dovedit durabilitatea.

Am descoperit această tehnică într-o carte despre o lucrare care se presupunea că ar fi a lui Leonardo da Vinci. Discutau despre materiale,despre felul în care a fost realizată, comparau cu alte lucrări pe acelaşi suport şi în aceeaşi tehnică…m-au convis!:)) Am tot experimentat până am găsit formula ideală. Acum e una dintre tehnicile mele favorite deoarece pielea e foarte versatilă şi, fiind un suport natural, îţi oferă surprize …şi puţină adrenalină, de fiecare dată.

CS: Mulţi îşi imaginează că a fi pictor este o chestiune de talent, o viaţă boemă şi atât. Descrie-mi, te rog, munca artistului Vali Irina Ciobanu.

VIC: Doamne Dumnezeule, chiar e o chestiune de talent!!:)) Dar nu-i suficient. Este absolut necesar, chiar absolut necesar,dar…fără tenacitate, muncă, perseverenţă, talentul e în van. Trebuie să-ţi placă,trebuie să nu-ţi concepi existenţa fără asta.

Mi-l amintesc pe Marcel Aciocaoitei, ne era profesor pe vremea aceea, cum ne zicea : „trebuie să pictaţi tot timpul. Şi când nu pictaţi trebuie să pictaţi! De exemplu, când mergeţi cu trolebuzul şi vă uitaţi la o fată frumoasă, încercaţi să-i faceţi portret.  Analizaţi lumina care-i cade pe gat, reflexia bluzei pe maxilar, felul în care-i cade în şuvite părul. Amestecaţi culori în mintea voastră şi încercaţi să aflaţi tonul potrivit.” Îl ascultam şi mi se părea redundant. Ne spunea să facem ceva ce eu oricum făceam de când mă ştiam!:)

Prin muncă, talentul se şlefuieşte, se dezvoltă,se transformă. Devine vocaţie.

Frate, chiar muncesc!!

Merg zilnic la atelier, sunt chiar matinală aş putea spune. Dimineaţa, la cafea, fac documentaţie pentru hărţi. În ultima vreme studiez diverse tehnici,tutoriale,cercetez pentru harti. La atelier ‘muncesc ca un sclav’:)) Eu îmi prepar de obicei suportul. Îmi întind pielea, o pregătesc, fac schiţe pregătitoare peste schiţe pregătitoare, întrucât pielea nu suportă greşeală. Seamănă cu pictatul în acuarelă, fiindca vreau să taiască culoarea pielii exact cum trebuie, să rămână la acuarela albul hârtiei.

Frate, chiar muncesc! Dacă nu ajung la atelier mă simt vinovată!!:) Sunt workaholic,cum spun englezii. :))

CS: În lucrările tale am văzut multă mişcare – zbor, cai, balerine. Cum reuşeşti să surprinzi un lucru atât de greu?

VIC: În ultimii ani m-a provocat ideea de mişcare, m-a obsedat, aş puta spune şi…cred că încă mă obsedează. Am avut perioada marinelor în care cerurile şi apa mă înnebuneau şi mă obsedau. (Râde sănătos).

Dacă nu ajung la atelier mă simt vinovată.

Îmi amintesc că am fost la Paris în perioada aia şi cam 90% dintre fotografii erau cu cer..doar cu cer, Paris mai puţin:))

Apoi a fost perioada nudurilor în care mă holbam cu neruşinare la toate femeile pe care le întâlneam. Câmpurile cu maci m-au obsedat cu roşurile lor înnebunitoare…mişcarea mă ţine acum în tensiune.. Nu ştiu dacă reusesc încă să o surprind, dar chiar mă straduiesc! Fac schiţe multe, cred că ăsta-i secretul.

CS: Munceşti foarte mult. Cum reuşesti să te păstrezi atât de tonică?

VIC: E treaba cu adrenalina şi endorfina …cred! 

„O lucrare e ca o maşină a timpului”

CS: Povesteşte-mi despre cele mai dragi lucrari ale tale şi despre expoziţii sau evenimente la care ai participat cu mare drag.

VIC: Păi..a fost „Graţie şi Mişcare, la Palatul Cesianu-Racoviţă cu balerine şi cai. Acesta a fost un proiect de suflet, ambele subiecte fiindu-mi foarte dragi. A fost un proiect care a reunit 23 de lucrări de mari dimensiuni, toate pictate pe piele, cu excepţia lucrării ‘Îngerul păzitor” care a fost pictat pe pânză şi care făcea trecerea dintre cele doua subiecte. Apoi a fost expoziţia „Un altfel de zbor„, un alt proiect drag mie, care a avut loc anul trecut la Galeria Atelier. Este o metaforă legată se zbor, de copilărie ca o libertate absolută, precum zborul. Este de fapt un discurs vizual despre libertate…

Pregătesc acum o expoziţie cu hărţi pe care am „întredeschis-o ” la Art Safari anul acesta. Am avut o hartă cu “Istoria Velierelor”, o hartă a „Vinului Românesc” şi „Istoria Cafelei”. Pictez hărţi de ceva vreme, hărţi personalizate. Chiar am pictat o hartă cu istoria tutunului pentru fumoarul cuiva, o hartă cu istoria şahului pentru un pasionat, Delta Dunării pentru o pensiune din Deltă sau istoria Medicinei pentru o companie farmaceutică. Am zis ca e timpul sa expun această temă…sper să reuşesc să mai pictez câteva hărţi până la anul, când am fost invitată să expun la Muzeu hărţilor.

Sunt extem de minuţioase,cu foarte multă documentaţie în spate şi cu multe scene în miniatură.

„Îmi plac la nebunie oamenii îndrăgostiţi!”

CS: Te ataşezi de lucrări?

VIC: O,da! Sunt lucrări pe care le iubesc şi pe care atunci când le revăd le-aş lua acasă:)) Ştii ce- i fain la o lucrare pe care o iubeşti? Că atunci când o revezi îţi aminteşti frânturi din viaţa ta, de atunci când ai pictat-o. Chestia asta-mi place la nebunie. O lucrare e ca o maşină a timpului.

CS: Cum te relaxezi? Ce te bucură?

VIC: Să călătoresc -muuuult!!! Să citesc, să mă uit la un apus de soare, să pescuiesc, să fac baie în mare şi să ies la cafea cu oameni îndrăgostiţi. Îmi plac la nebunie oamenii îndrăgostiţi.

Ştii ce- i fain la o lucrare pe care o iubeşti? Că atunci când o revezi îţi aminteşti frânturi din viaţa ta, de atunci când ai pictat-o. Chestia asta-mi place la nebunie. O lucrare e ca o maşină a timpului.

CS: Când pictezi simţi că munceşti ?

VIC: Nu neapărat. E obositor,e adevarat, dar şi jucatul poate deveni obositor când e foarte intens.:)

CS: Cum poţi fi atât de veselă?

VIC: Am perioade lungi în care-s singură în atelier şi probabil că din această cauză oamenii, atunci când mă văd cu ei, mă energizează pur şi simplu. Îmi plac oamenii şi mă amuză.

CS: Alte proiecte?

VIC: Mă angrenez cu mare plăcere în diverse proiecte de fiecare dată când am ocazia. Astfel, am pictat ilustraţiile pentru ”Unde e căsuţa mea” o carte pentru copii, aparută la Didactica Publishing House anul trecut, dar şi personajele care să reprezinte vinurile alb, rosu şi roze pe etichetele vinurilor de la Cramele Recaş. Imi face o reală plăcere să îi învăţ pe alţii sş picteze şi o fac cu bucurie şi-s tare mandră de elevii mei, cu care mă laud mereu.

Mulţumesc pentru timpul tău, om frumos, creator de frumos!

Picturile lui Vali Irina Ciobanu le puteţi găsi pe

Facebook: https://www.facebook.com/vali.i.ciobanu

Website: http://www.vicart.ro/

În atelierul Lumini și culori sau în galeriile bucureştene. Urmaţi-o, cu siguranţă veţi simţi frumuseţea creaţiei şi a omului!