4 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să de a planifica o vacanță în Hurghada

Hurghada este una dintre destinațiile de vacanță cele mai căutate și apreciate din Egipt. Această perlă a Mării Roșii, îți poate oferi o evadare perfectă pentru lunile reci de iarnă și un loc grozav pentru a te bucura de plaje superbe în timpul verii. În plus, Hurghada oferă multe oportunități de a te aventura într-un loc cu o istorie și cultură vechi de milenii.

Iată câteva lucruri pe care este bine să le știi despre Hurghada înainte de a-ți planifica vacanța:

  1. Reguli pentru siguranță

Autoritățile consideră că Hurghada este o zona foarte potrivită pentru turiști. În ansamblu, Egiptul este relativ sigur pentru călători, cu atât mai mult că în Hurghada există multe stațiuni turistice și o infrastructură bine dezvoltată. Localnicii sunt calzi, binevoitori și dornici să-și împărtășească cutumele cu persoane care manifestă interes în această direcție. Desigur, este foarte important să arăți respect față de normele culturale locale și să nu te pui într-o situație nepotrivită, cum ar fi să consumi alcool pe stradă sau să te aventurezi în zone îndepărtate.

  1. Cumpărături și negocieri

Chiar dacă Egiptul este o destinație accesibilă de vacanță din punctul de vedere al costurilor, poate fi tentant să cheltuiești foarte mulți bani pe cumpărături și pe diverse activități de distracție. De aceea, unii turiști cu experiență recomandă ca înainte de a te duce în piețele publice sau bazare, să îți faci un buget și să încerci să îl respecți. Bineînțeles, poți să negociezi unele produse cu vânzătorii – acest gest este încurajat în cultura egipteană. Însă este bine să îți amintești că veniturile localnicilor sunt mai mici decât în Europa, și uneori merită să plătești suma întreagă pentru un produs cu farmec autentic.

  1. Cod vestimentar

Hurghada este puțin mai relaxată când vine vorba de reguli vestimentare decât alte regiuni. În plus, fiind o stațiune situată pe plajă, locuitorii sunt obișnuiți să vadă turiști purtând pantaloni scurți, tricouri și costume de baie. Cu toate acestea, o vestimentație nepotrivită – mai ales în cazul femeilor – poate atrage priviri critice. Poți evita această atenție nedorită, purtând rochii lungi care îți acoperă picioarele și umerii, cel puțin în zonele publice cu trafic intens. Atunci când vizitezi un loc sfânt, precum o moschee, acoperirea capului și a corpului sunt obligatorii.

  1. Diversitatea activităților

O modalitate prin care poți lua pulsul cu specificul locului este de a explora oferta activităților din stațiuni, iar o vacanță în Hurghada de la Karpaten.ro îți poate oferi mult mai mult decât plaje luxuriante și resorturi de vacanță cu condiții de top. De la croaziere pe mare și sporturi acvatice, până la tururi ghidate la piramide și seri în care poți vedea galaxiile de pe cer cu telescopul – cu siguranță vei putea găsi ceva pe placul tău. În cazul tururilor ghidate, este recomandat să te asiguri din timp de program și de condițiile de participare (numărul de persoane maxim dintr-un grup, posibilitatea de a beneficia de ajutorul unui traducător etc.).

Așadar, cu un minimum de pregătire și cu puțină curiozitate față de cultura locului, poți avea parte de una dintre cele mai frumoase vacanțe, chiar în Hurghada.

Sursă foto: unsplash.com

Previous post Budapesta, Viena și Barcelona – cele mai potrivite orașe în care îți poți exersa talentul fotografic!
Next post Sfaturi de dezvoltare profesională pentru sprijinirea cursanților care învață limba engleză prin desene de colorat